Record de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, în prima zi la Constanța

881

Articole de la același autor

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a centralizat situația preliminară privind înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2016-2017 (prima etapă).

Potrivit datelor înregistrate în sistem, în prima zi de înscriere, luni, 29 februarie, până la ora 20, au fost completate la nivel național 22.007 cereri, județul Constanța situându-se pe locul I, cu 936 de cereri înregistrate.

Părinții sau tutorii legali își pot înscrie copiii în învățământul primar pentru anul școlar 2016-2017, până în data de 18 martie. Cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului.

Validarea cererilor-tip completate online se face zilnic, în intervalul orar 8 - 18 (luni-vineri), respectiv 9 - 13 (sâmbăta).

În intervalul 25 - 26 martie, vor fi afișate, atât în unitățile de învățământ, cât și pe site-urile acestora și ale inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, candidații înmatriculați, numărul locurilor rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă.

A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 30 martie - 8 aprilie, iar pe 15 aprilie se vor afișa rezultatele finale. Între 19 și 22 aprilie, inspectoratele școlare vor soluționa toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5832 secunde