Recurs la sobrietate în Săptămâna Patimilor, la Teatrul ”Oleg Danovski”

160
Recurs la sobrietate în Săptămâna Patimilor, la Teatrul ”Oleg Danovski” - xteatrulolegdanovski-1650357125.jpg

Articole de la același autor

Miercuri, 20 aprilie, de la ora 19, în Sala Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, este programat Requiem de Giuseppe Verdi, o lucrare vocal-simfonică pentru patru soliști, cor și orchestră.

Vor interpreta soliștii Diana Gheorghe, Lăcrămioara Crihană, Andrei Petre și Andrei Yvan, alături de Orchestra și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Conducerea muzicală va fi asigurată de Tiberiu Dragoș Oprea. Maestru cor Adrian Stanache.

Una dintre cele mai importante lucrări vocal-simfonice ale lui Giuseppe Verdi, „Messa da Requiem” a fost interpretată pentru prima dată conform dorinţei categorice a compozitorului, la Domul San Marco, la un an de la moartea dramaturgului şi romancierului Alessandro Manzoni, pe 22 mai 1874, sub conducerea sa muzicală.

Creația lui Verdi oferă un răspuns uman la liturghia latină prin capturarea dramei ascunse a acestor partituri şi explorarea celui mai mare secret al existenței umane: moartea. Cu o tendință de teatru muzical cu care suntem familiari din operele sale, compozitorul evocă terifiante imagini ale morții, de la sfârșitul timpului şi condamnarea la chinurile iadului, creând un emoționant tablou gigantic: de frică, furie, durere, tristeţe, şi dorul de răscumpărare. Chiar dacă Verdi urmează pur şi simplu textul liturghiei catolice, structura muzicală trece dincolo de ideea de bază creştină a morţii şi învierii pentru a include şi alte interpretări. Puternica imagine desprinsă din Dies Irae, reprezintă viziunea neliniştitoare a morţii în concepţia lui Verdi.

Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrului și online. Info bilete și Agenție pe www.tnobconstanta.ro/bilete.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4316 secunde