Și-a mai trecut un modul, și-a mai venit o vacanță, de două săptămâni

518
Și-a mai trecut un modul, și-a mai venit o vacanță, de două săptămâni - fondvacantamodul2-1671736468.jpg

Articole de la același autor

Teoretic, începând de astăzi, 23 decembrie, preșcolarii, elevii și liceenii intră în cea de-a doua vacanță, de iarnă, potrivit noii structuri a anului școlar 2022-2023, odată cu finalizarea celui de-al doilea din cele cinci module. Dar, practic, toată populația școlară nu s-a mai prezentat… în bănci încă de joi, 22 decembrie.

Dacă, anul trecut, data de 23 decembrie marca și încheierea primului semestru al anului școlar, de data aceasta elevii nu au mai trăit stresul tezelor. Totuși, din cauza faptului că a fost anunțată cu câteva luni înainte de începerea școlii, schimbarea structurii anului școlar a fost insuficient explicată, după cum aveau să ne declare, încă din luna septembrie, profesori constănțeni. Numeroase detalii legate de planificarea calendaristică a materiei și ritmicitatea notării au fost lăsate la latitudinea consiliilor profesorale. Cu alte cuvinte, au fost lăsați „să se descurce” de unii singuri. Mai mult decât atât, chestiunile rămase nelămurite s-au dovedit a avea un impact semnificativ asupra fluxului predării, asupra felului în care se face evaluarea și asupra gradului de încărcare pe care îl resimt elevii. De asemenea, profesorii s-au simțit și mai presați să termine mai repede materia, copiii au ajuns să dea foarte multe teste în ultimele două săptămâni de școală, iar gradul de demobilizare a cadrelor didactice, forțate să se adapteze unei noi schimbări insuficient fundamentate, a crescut, conform unui sondaj realizat de Centrul de evaluare și analize educaționale.

Următoarea vacanță hotărâtă de IȘJ Constanța

Vacanța de iarnă se încheie duminică, 8 ianuarie 2023, iar modulul 3 de cursuri începe luni, 9 ianuarie 2023, și durează până vineri, 17 februarie 2023, la decizia Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Urmează o săptămână de vacanță, în perioada 20-26 februarie 2023, pentru elevii constănțeni.

Modulul 4 va debuta în județul Constanța luni, 27 februarie 2023, și va dura până joi, 6 aprilie 2023, cea de-a patra vacanță, și ultima, debutând de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023.

Modulul 5 de cursuri începe miercuri, 19 aprilie 2023 și durează până vineri, 16 iunie 2023. Vacanța mare este prevăzută între 17 iunie și 3 septembrie 2023.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023, în timp ce, pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023.


Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5047 secunde