Din circa 2.000 de participanți la Concursul "Tomis", doar doi elevi au atins nivelul maxim de punctaj

4561
3
Din circa 2.000 de participanți la Concursul

Articole de la același autor

Reluarea Concursului județean de matematică „Tomis” a fost primită cu interes de comunitatea școlară constănțeană, din cei 2.358 de elevi din clasele V-VIII înscriși prezentându-se 1.937 în cele trei centre de concurs din municipiul Constanța și opt din județ, în baza arondării realizate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în calitate de organizator.

Conform regulamentului, structura subiectelor de concurs a presupus rezolvarea a 12 itemi cu alegere multiplă, având 7,5 puncte (90 puncte), la care s-au adăugat 10 puncte din oficiu.

Rezultatele inițiale au fost publicate în aceeași zi cu desfășurarea etapei locale a concursului, atât pe site-ul IȘJ Constanța, cât și la centrele de concurs, așa încât am avut posibilitatea să analizăm care a fost situația pe punctaje obținute.

În cele opt centre din județ, la clasa a V-a cel mai mare rezultat obținut a fost de 70 de puncte, cu excepția centrului de la Ovidiu, unde nu a sărit de 40 de puncte. La clasele a VI-a și a VII-a, rezultatele maxime s-au situat în jurul a 62,5 puncte, iar la clasa a VIII-a, unde probabil ar fi existat ceva așteptări, ținând cont de faptul că pregătirea pentru examenele naționale ar fi trebuit să demareze, marea majoritate a rezultatelor se cifrează în jurul a 47,5 puncte. O radiografie poate relativă a momentului, într-un concurs care vine cu siguranță în sprijinul atât al elevilor, cât și al profesorilor.

În ceea ce privește rezultatele obținute de elevii din municipiul Constanța, în fruntea unui clasament ad-hoc se află elevii Școlii Spectrum. Doi elevi din clasa a VII-a ai acestei unități private de învățământ au reușit performanța de a atinge punctajul maxim (100). De altfel, la Constanța s-a înregistrat un singur punctaj de 92,5 la un elev de clasa a V-a de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, la clasa a VI-a același punctaj de 92,5 a fost obținut de doi elevi (de la Colegiul „Mircea” și Școala Spectrum), iar la clasa a VII-a, un singur elev de la Spectrum a atins 92,5 puncte.

Surprinzător este faptul că la clasa a VIII-a, unde meditațiile sunt în toi, că doar bat la ușă probele scrise ale Evaluării Naționale, cel mai bun rezultat a fost de 70 de puncte, înregistrat de trei elevi de la Școala Spectrum, Colegiul „Mircea” și Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu”. Din 146 de elevi de-a VIII-a prezenți, doar 17 au reușit să obțină peste 50 de puncte.

De altfel, pentru viitorii absolvenți de gimnaziu urmează luna viitoare o nouă verificare, cu prilejul primelor simulări județene organizate de IȘJ Constanța, în zilele de 12 și 13 decembrie.

Revenind la rezultatele concursului „Tomis” și la nivelul de pregătire, chiar dacă nu se vor califica prea mulți pentru etapa județeană, programată pe 6 mai 2023, cu certitudine vor fi cei care s-au preocupat constant, mulți dintre ei fiind chiar pasionați de matematică. Lista sponsorilor care ar putea să sprijine excelența în județul Constanța rămâne deschisă, toți cei care doresc să răsplătească elevii la etapa din 6 mai având posibilitatea să contacteze IȘJ Constanța.



Comentează știrea

Maria
22 noiembrie 2022
Jenant articol

Nu poti compara un concurs cu EN!!!! Poate marea scriitoare de articole se informeaza data viitoare si nu ii mai catalogheaza asa pe acesti copii care chiar invata. Acest tip de subiecte si nivelul de dificultate este fix pt concursuri si olimpiade! PS Rezolva tu mai doamna subiectele si apoi mai vedem…. Felicitari tuturor copiilor care au participat!

Traian
22 noiembrie 2022
Istorie la Concurs Matematica

Asta era acum vre-o 30 de ani. Intii pe liceu acolo relativ simplu ca era dupa programa stnadard(de clasa), si dupa aia faza locala. Pai majoritatea subiectelor erau de monopol, adica facute de aiDeCafeaElite cu GeografulNeinteles. Am primit foaia, am stat vre-o 30 minute ca atunci mai era si putina rusine, am mazgilit nimica de punctat si la clasa diriginta a apreciat cu 10.(nici ea nu stia ce scria exact pe foaia de concurs !, doar putina intuitie ). Mai departe pe Universitate cum au vrut muschii mei, vezi acolo tot ce nu s-a invatat/predat pe la Liceu. Si acolo tot asa pe criterii din astea relationale parinte-copil-dinastie-nepoti dar bine ca mediul economic actual are si optiuni bune pt. valoare, adica e leafa buna. Aici practic e un concurs foarte bun de diploma, bun de poza, poate multumire si apreciere intelectuala si cam atita. Trebuie si stimulare pt. varfuri intr-un fel, dar si aici pai varf dar vezi si antrenor. Nu mai este de mult nici pe olimpidade echilibru: cine face subiectele, cine ii pregateste. Practic, pe podium cam sti din start si rezultatul cel putin pe Carpato-Danubiano-Pontic de Romania. E de apreciat fiecare participant chiar si pt. BunaZiua2000.

Răspuns la: Jenant articol
Adăugat de : Maria, 22 noiembrie 2022
Nu poti compara un concurs cu EN!!!! Poate marea scriitoare de articole se informeaza data viitoare si nu ii mai catalogheaza asa pe acesti copii...
Dana
14 decembrie 2022
Dezinformata dna jurnalist

Si din comuna Cumpăna au fost copii ce au rezultate bune,chiar 77 puncte la clasă a v a.Si subiectele au fost f grele.Halal articol,jurnalista lui peste prăjit!

Pagina a fost generata in 0.7933 secunde