Video Tradițiile dobrogene, readuse la viață printr-o șezătoare la Școala 18

74
1 min citire
Tradițiile dobrogene, readuse la viață printr-o șezătoare la Școala 18 - traditii-dobrogene-1774973256.webp
Tradițiile dobrogene prind viață la Constanța, printr-o șezătoare organizată la Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart”, sub tema „Biserica, familia, școala - pilonii transmiterii credinței ortodoxe și a tradițiilor românești". Evenimentul face parte dintr-un proiect înscris în Concursul Național Catehetic al Patriarhiei Române și își propune să aducă mai aproape de elevi valorile credinței și ale culturii românești.
Prin activități practice, copiii au avut ocazia să descopere și să recreeze tradiții autentice: au încondeiat ouă, au pictat icoane pe sticlă și au cusut motive tradiționale, redescoperind meșteșuguri transmise din generație în generație.
 
Atmosfera autentică de șezătoare a fost completată de pricesnele interpretate de copii, care au adus emoție și au reconstituit farmecul întâlnirilor de altădată.
 
În proiect sunt implicați profesori de religie, desen și tehnologie, care îi ghidează pe elevi în descoperirea specificului dobrogean și în dezvoltarea abilităților practice. „Am considerat că șezătoarea este o activitate a familiei și a femeilor, un mod de transmitere a informațiilor și a deprinderilor practice legate de credința creștin-ortodoxă și de tradițiile dobrogene", a explicat Mariana Momciu, profesor de religie.
 
Activitatea este organizată în cadrul „Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar", inițiat de Patriarhia Română pentru 2026, și este realizată de Parohia „Sfântul Ilie Tezviteanul”, în colaborare cu unitatea de învățământ. „Pentru noi, ca și comunitate, este o bucurie să fim alături de copii. Încercăm, prin aceste activități, să întărim relația dintre oameni și Dumnezeu și să promovăm tradițiile", a declarat Florin Iftimie, preot slujitor. Șezătoarea de la Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” demonstrează că tradițiile trăiesc mai departe prin copii, acolo unde școala, familia și biserica se întâlnesc și lucrează împreună.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0671 secunde