Un constănțean reprezintă tinerii români la nivel înalt în Consiliul Europei

583
Un constănțean reprezintă tinerii români la nivel înalt în Consiliul Europei - alexmanda-1651135033.jpg
Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Constanța, Alexandru Manda (23 de ani), acum student în anul al IV-lea la Facultatea de Drept a Universității din București, a fost numit oficial în Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei pentru un mandat de doi ani (2022-2023). Numirea a fost făcută de reprezentanții permanenți ai celor 46 de state membre, reuniți în Comitetul Miniștrilor, la propunerea secretarului-general al Consiliului Europei, în urma unui amplu proces de selecție desfășurat de către Departamentul pentru Tineret. În Consiliul Consultativ pentru Tineret, Alexandru Manda va fi reprezentantul GEYC - Group of the European Youth for Change.

Consiliul Consultativ pentru Tineret (CCJ) este o structură a Consiliului Europei formată din 30 de tineri, reprezentanți ai mediului neguvernamental de pe întreg continentul, fiind parte a sistemului de co-management a sectorului de tineret. Alături de reprezentanții guvernelor, membrii CCJ formează Consiliul Reunit pentru Tineret, organul Consiliului Europei care decide prioritățile, programele și activitățile organizației în domeniul tineretului. De asemenea, acesta propune Comitetului Miniștrilor adoptarea de recomandări adresate statelor membre. Consiliul Consultativ pentru Tineret formulează, către Consiliul Europei și organismele sale, propuneri și opinii pe teme care privesc problematica tinerilor, având rolul de a se asigura că interesele tinerilor sunt reprezentante în cadrul acțiunilor derulate de Consiliul Europei.

Alexandru Manda este activ în viața civică încă din anul 2013, fiind cunoscut la nivel național pentru activismul său în domeniul educației. La doar 14 ani a fost membru fondator al primei asociații de elevi din România - Asociația Elevilor din Constanța, coordonând, din postura de reprezentant al elevilor, campanii pentru respectarea dreptului la burse școlare, aprobarea Statutului Elevului sau obținerea manualelor gratuite pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a. În ultimii trei ani, activitatea sa a fost concentrată pe creșterea finanțării educației la nivel local (peste 30 de milioane de euro în plus la bugetul educației din 5 județe), precum și pe respectarea la nivel național a dreptului elevilor la burse sociale și de merit, fiind promotor al asigurării din bugetul de stat a banilor pentru plata burselor. În cadrul GEYC, deține funcția de Vicepreședinte - responsabil de portofoliile Democrație și Drepturile Omului.

Pentru activitatea sa neîntreruptă în slujba accesului la educație, precum și pentru rezultatele concrete obținute de-a lungul timpului, Alexandru Manda a fost distins în anul 2021 cu premiul Tânărul European al Anului, de către Fundația Schwarzkopf și Forumul European de Tineret.

„Sunt onorat de această noua responsabilitate și îmi asum un mandat în care voi face auzită la nivel european vocea tinerilor de la firul ierbii. Îmi doresc să pot spune, la finalul anului 2023, că am reușit să promovez adoptarea unor măsuri concrete de creștere a accesului tinerilor la drepturile lor, precum și de îmbunătățire a participării acestora la viața civică, socială și politică. Sunt de părere că Europa de astăzi are nevoie de politici clare pentru scăderea decalajelor dintre țări și comunități, iar accesul la educație de calitate pentru fiecare copil rămâne unul dintre principalele instrumente prin care vom aduce prosperitatea și o dezvoltare unitară. Ultimii ani ne-au arătat importanța reclădirii încrederii între cetățeni și instituțiile democratice, astfel că, din punctul meu de vedere, este vitală stimularea implicării tinerilor la nivel local, precum și invitarea acestora la masa discuțiilor, acolo unde se iau deciziile pentru viitorul comunității. Tinerii trebuie să fie actori, nu pioni”, a declarat Alexandru Manda, vicepreședinte al Group of the European Youth for Change, cu ocazia numirii în Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4342 secunde