Unul dintre invitații conferinței „Dialog pentru schimbare” nominalizat de Ministerul Educației

346
Unul dintre invitații conferinței „Dialog pentru schimbare” nominalizat de Ministerul Educației - xviforeldorobantu-1665400898.jpg

Articole de la același autor

Cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, în campusul Universității „Ovidius” din Constanța a avut loc conferința „Dialog pentru schimbare”, dedicată dascălilor vizionari, în organizarea Asociației Dascălii Schimbării (ADS).

La trei ani de la înființare, asociația cu sediul la Constanța a adunat laolaltă, prin intermediul celei de-a șaptea conferințe, specialiști de calibru în educație, cu intenția declarată ca informațiile din această sferă pe care invitații le-au oferit să-i ajute pe participanți să se autodepășească.  

„Dorința noastră de a genera schimbare în sistemul educațional românesc se transformă încet, dar sigur, în realitate. Am reușit să identificăm oameni ca voi, profesori cu viziune, dascăli dornici să schimbe lucrurile în bine şi asta nu face decât să ne confirme că demersul nostru este unul folositor societății. Toate acțiunile derulate de noi, toate proiectele noastre vizează dezvoltarea unui sistem de învățământ de care cu toții să fim mândri.

Iar, astăzi, s-au creat legături puternice între noi, am descoperit noutăți, am sădit mici semințe de #schimbare, am adus modificări prezentului pentru a putea schimba în bine viitorul. Împreună reuşim să schimbăm viitorul”, a fost mesajul de final transmis de președintele asociației, prof. Nicoleta Bercaru.

Au răspuns invitației de a susține prelegeri Ionela Neagoe - directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, Geanina Lalu Popescu - directorul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Vernescu” din Râmnicu-Sărat și Viforel Dorobanțu - directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1, Curcani. Toți trei, directori de școli-pilot, toți trei, dascăli curajoși și vizionari, oameni care au ales să iasă din zona de confort și să producă schimbarea, nu să aștepte ca aceasta să se producă. De asemenea, au mai conferențiat conf. univ. dr. ing. Ovidiu Sorin Cupşa, prof. univ. dr. habil. Mihaela Rus,  Irina Ermolaev - director al Centrului Județean de Resurse şi Asistență Educațională din Constanța, lect. univ. dr. Enache Tuşa.

Și, ca dovadă a valorii participanților la această a șaptea conferință, Ministerul Educației a ales să deschidă seria de rubrici săptămânale „Omul sfințește locul”, inițiată în semn de recunoștință pentru oamenii care schimbă în bine comunitățile educaționale din care fac parte chiar, cu Viforel Dorobanțu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3903 secunde