Joi, 28 iulie 2022, începând cu orele 18:00, Consiliul
Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”
organizează evenimentul cultural
artistic „BuradArt”, ce are ca scop marcarea zilei imnului naţional al
României, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, sărbătorită în
fiecare an pe 29 iulie, dată la care, „Desteaptă-te, române!” a fost cântat
pentru prima dată în parcul Zăvoi din Râmnicul Vâlcea. Ziua imnului naţional al
României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede
că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte
instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări
cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor
poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în
cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de
Interne.
BuradArt aduce în atenţia publicului fascinante
capodopere muzicale cunoscute și îndrăgite din repertoriul național și
internațional, propunându-si să promoveze arta de spectacol
cultural-educaţională şi să dezvaluie atât publicului cât şi cursanţilor
instituţiei diversitatea stilurilor muzicale prin simbioza voce-pian.
Programul artistic va fi susţinut de artişti constănţeni,
care îşi desfăşoară activitatea pe scenele de operă naţionale cât şi
internaţionale, respectiv: soprana Georgiana Costea – profesor de pian în
cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, tenorul Mihai
Urzicana, basul Mihai Teodoru. Acompaniamentul muzical va fi susţinut de
pianista Natalia Gribinic. Aceasta va susţine suportul muzical pe pianul de
concerte „Boston” ce face parte din mult apreciata marcă Steinway & Sons,
care se află în dotarea Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T.
Burada”. Amfitrionul evenimentului va fi actriţa Ana-Maria Ştefan.
Muzica este o artă în care expresivitatea fiecăruia
dintre noi oferă individualitate interpretării. Pianul este cel mai cunoscut și
cel mai răspândit instrument și singurul (alături de orga mare), care poate
reda orice fel de compoziție melodică, ritmică, polifonică și armonică, fără
concursul altui instrumnent, producând din punct de vedere muzical, o lucrare
completă. El poate înlocui cu succes caracterul polifonic al unei orchestre,
reducând numărul executanților la unul singur. „Prezenţa dumneavoastră ne-ar
onora şi ar contribui la succesul acestui eveniment. Fiind o acțiune culturală dedicată orașului
Constanța, accesul se va face gratuit. Vă aşteptăm cu drag joi, 28 iulie, orele
18.00, la sala mare a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ''Jean
Constantin''." A declarant Laura -Ștefania Abibula Stroe, Director General
Interimar al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”