Bucătăria grecească. De ce este atât de savuroasă

562
Bucătăria grecească. De ce este atât de savuroasă - fondbucatgreceasca29-1391071598.jpg

Articole recomandate

Cunoscătorii știu că Grecia are o bucătărie cu tradiție înrădăcinată în istorie și influențată, secole de-a rândul, de culturile vecine din Turcia, Orientul Mijlociu și Balcani. 


Preferința grecilor pentru o viață îmbelșugată și dragostea pentru mâncăruri simple, bine condimentate, sunt reflectate în modul de preparare a bucatelor. Savoarea lor deosebită este dată de bogăția și calitatea ingredientelor. 


Feluri tradiționale de mâncare 


Aperitive. Mezedes este o gustare pentru cină, asemănătoare tapas-urilor (aperitive spaniole). Potrivit Foodstory, tradiția mezedelor a evoluat în Grecia pentru că mesele de dimineață și de prânz sunt ușoare, iar cina e, adesea,  servită seara târziu. Bucătăria grecească e bogată în tipuri de mezedes, ce includ gustări din măsline, sosuri, ardei iute copt, vinete preparate la grătar, brânzeturi, salate, preparate din fructe de mare. Brânza grecească proaspătă, fie că e Romano sau Kasseri, e folosită cu generozitate pentru a însoți pâinea de casă făcută din semințe întregi, dar și pentru a o rade peste preparatele din legume și pe deasupra pastelor. Fila pita este făcută dintr-un foietaj foarte subțire și garnisită cu pui și ciuperci, spanac și brânză grecească, sau miel și praz. 


Feluri principale. Carnea de miel este principalul tip de carne folosit de greci. Pregătirea mesei cu ocazia unei sărbători tradiționale presupune prepararea în curte, la proțap, a mielului întreg. Pentru mesele obișnuite, carnea de miel este înăbușită în vase înalte împreună cu legume asortate, este crestată și apoi friptă la grătar. Carnea de porc, de vită, de pasăre sau de vânat se prepară marinată, pe grătar sau la cuptor. Puiul se gătește fript sau înăbușit. 


Există nenumărate combinații de carne gustoasă cu legume, adesea îmbogățite cu sos galben de lămâie -avgolemono- sau cu sos de tomate condimentat cu scorțișoară. Moussakaua, garnisită cu straturi de vinete sau zucchini, însoțită de un sos de carne, aromat cu usturoi și dreasă cu ou pe deasupra, e felul de mâncare întâlnit pretutindeni. 


Garnituri. Din bucătăria grecească nu lipsesc pilafurile, asezonate cu condimente și alune. Orezul este preparat și la cuptor, cu carne și servit apoi cu legume înăbușite. De asemenea, se poate găti în frunze de viță de vie - așa-numitele dolmades (frunze de viță umplute cu orez, carne, linte și condimente). 


Salate. O abundență de legume proaspete inspiră salate și preparate din legume marinate și gătite la cuptor, ades condimentate cu plante care cresc în munți: usturoi, oregano, mentă, cimbru, busuioc și pătrunjel. 


Dulciuri. Fructele proaspete - în general smochine, portocale, mere și pepene – încheie, de obicei, cina într-o seară târzie. Alături de ele sunt foietajele, mai des întâlnite cu ocazii festive. Fără îndoială, cel mai cunoscut preparat de patiserie este baklavaua, făcută din mai multe foi, cu sirop de miere pe deasupra și decorată cu nuci. Prăjiturile cu unt și miere sunt un deliciu pentru după-amiezele târzii,  când sunt însoțite de o cafea grecească tare.


La capitolul băuturi, Grecia e faimoasă pentru vinul ei, consumat mai ales după gustări și cu moderație. Ouzo (cu aromă de anason) și berea sunt deasemenea băuturi alcoolice populare. Cafeaua neagră se consumă chiar la mesele obișnuite. 
Bucătăria grecească nu este apreciată doar pentru diversitatea preparării felurilor de mâncare, ci și pentru calitățile ei nutritive. Este un prilej de a aduna la masă familia și prietenii, atât acasă, cât și în restaurante. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 24 Decembrie 2013
Stire din Diverse : Sugestii pentru platoul cu aperitive
Luni, 27 Ianuarie 2014
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Vineri, 24 Ianuarie 2014
Stire din Cetățenești : Trucuri în bucătărie
Pagina a fost generata in 1.8708 secunde