1.600 de salariați din industria de apărare vor fi plătiți prin subvenții de la bugetul de stat

315
1
1.600 de salariați din industria de apărare vor fi plătiți prin subvenții de la bugetul de stat - fond1600desalariatidinindustriad-1673032523.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Economiei a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2023 pentru operatorii economici din industria națională de apărare.

În referatul de motivare se spune: „Ținând cont de importanța strategică a industriei naționale de apărare și de asigurarea necesarului FSNA la mobilizare, indiferent de nivelul comenzilor militare, pentru menținerea în funcțiune a unor operatori economici este necesară susținerea bugetară pe perioada în care aceștia nu desfășoară activitate, din lipsă de comenzi sau contracte.”

Sumele pentru asigurarea plății drepturilor salariale precum și cele necesare pentru achitarea contribuțiilor datorate de angajator sunt prevăzute în bugetul de stat pe anul 2023, prin bugetul Ministerului Economiei, în cuantum de 100 de milioane de lei pentru un număr mediu maxim de 1.600 de salariați.

Operatorii economici beneficiari ai sumelor alocate de la bugetul de stat sunt: Compania Națională ROMARM SA, exclusiv pentru filialele sale, pentru un număr mediu maxim de 1.300 de salariați; Societatea ROMAERO SA pentru un număr mediu maxim de 150 de salariați; Societatea AVIOANE CRAIOVA S.A. pentru un număr mediu maxim de 60 de salariați; Societatea IOR S.A. pentru un număr mediu maxim de 75 de salariați; Societatea ȘANTIERUL NAVAL MANGALIA S.A. pentru un număr mediu maxim de 8 salariați și Societatea UZINA MECANICĂ ORĂȘTIE S.A. pentru un număr mediu maxim de 7 salariați.

Proiectul de act normativ le oferă operatorilor economici posibilitatea păstrării personalului specializat în realizarea produselor specifice sectorului de apărare, menținerii în stare de funcțiune a capacităților de producție specializate, realizării programelor strategice de înzestrare ale armatei aprobate prin Hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Țării și satisfacerii necesarului de produse și servicii la mobilizare sau război.

La stabilirea numărului mediu maxim de personal de 1.600 salariați s-a avut în vedere câștigul salarial mediu brut prevăzut în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, respectiv 6.789 lei.



Comentează știrea

Constantin
7 ianuarie 2023
Erorile neamului vanzator

Colonizarea Rromaniccai se vede!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5007 secunde