Video Acţiune de repopulare cu icre embrionate de şalău

159
Acţiune de repopulare cu icre embrionate de şalău - popularecuicrerazimsinoie2-1711556353.jpeg

Articole de la același autor

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a început acţiunea de repopulare cu icre embrionate de şalău a complexului lagunar Razim-Sinoe, a anunţat instituţia din subordinea Ministerului Mediului pe Facebook.


Acţiunea, demarată la finele săptămânii trecute, la Baza de Cercetare de la Enisala a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), a presupus selectarea a 224 de reproducători cu o vârstă minimă de trei ani şi o greutate de peste două kilograme şi confecţionarea saltelelor din nuiele de răchită pentru depunerea icrelor.


"Femelele depun circa 150.000 - 180.000 icre, iar masculul după împerechere păzeşte icrele embrionate care aderă de crengi, plante acvatice, rădăcini sau resturi vegetale. Cu ajutorul înotătoarelor pectorale, masculul creează curenţi de apă pentru oxigenarea icrelor embrionate şi împiedicarea depozitării mâlului. Larvele eclozează după 5-10 zile, în funcţie de temperatura apei", arată sursa citată.


Până la finele lunii aprilie, ARBDD va lansa în lacul Razim 1.200 de cuiburi embrionate de şalău, conform contractului încheiat cu INCDDD.


Dintre speciile de apă dulce, şalăul are cea mai însemnată valoare comercială, efectivele speciei înregistrând un declin pe fondul supraexploatării resursei piscicole, cât şi al lipsei continuităţii acţiunilor de populare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3714 secunde