Reportaj în valea plângerii - centrul Constanţei

Afaceri cu lacătul pe uşă. "Mall-urile şi tranşeele ne-au terminat! Toată lumea vinde"

5248
2

Articole de la același autor

Centrul Constanţei, străzile Ştefan cel Mare şi Cuza Vodă - o adevărată vale a plângerii. Dincolo de „tranşeele” săpate în ultimii doi ani, de concurenţa mall-urilor şi de poveştile cu retrocedări dubioase, există o realitate de necontestat: afacerile locale, înfloritoare în urmă cu trei decenii, mor una după alta, iar treptat, dacă se va continua pe aceleaşi coordonate, zona va căpăta doar folosinţă rezidenţială.





Primăvara anului 1996. Afacerile regretatului prieten Mihai S. mergeau strună. Avea în administrare două magazine, unul în piaţa Unirii, celălalt puţin mai „la vale”, spre Cina. Aducea marfă - îmbrăcăminte, încălţăminte, gablonţuri - din Turcia, Polonia şi Ungaria, cu autocarele sau dubiţele, iar vânzările erau excelente. Plătea chirii considerabile (1.800 de dolari, în condiţiile în care puţine salarii săreau pe atunci suta de dolari!), dar nu ducea lipsă de clienţi. La aproape trei decenii distanţă, lucrurile stau complet diferit. Nea Mihai nu mai este, a urcat la Ceruri, iar de afaceri s-a ales praful. Alţi oameni, alte vremuri. Şi nu este un episod singular, ci mai degrabă o „regulă”.



O după-amiază cu… pisici şi porumbei


Marţi, 25 aprilie, o după-amiază superbă, un soare îmbietor şi o vreme numai bună pentru plimbare ori shopping. Şi am luat-o la pas, către centrul Constanţei, pe urmele vechilor afaceri. Peisajul este, din păcate, extrem de trist, din toate punctele de vedere.

Am pornit din capătul străzii Ştefan cel Mare, unde, vizavi de Arhivele Naţionale, funcţiona odinioară, cu mare succes, un centru de vânzări de casete audio. Băieţii de la Digital au dispărut de mult, iar spaţiul cu pricina este scos la vânzare. Sau închiriere. Ca multe alte spaţii pe care aveam să le vizităm în documentare, spaţii pline de viaţă, generatoare de plus valoare.

Nici vorbă de „foială”, lume destul de puţină pe stradă şi preocupată mai mult să fie atentă pe unde calcă, strecurându-se cu grijă printre gropi, cabluri de alimentare, plăci de beton, maldăre de nisip sau alte materiale necesare şantierelor din zonă. Nu lipsesc pisicile, şi nici porumbeii, cei din urmă fiind hrăniţi cu seminţe de un negustor ce-şi aştepta resemnat clienţii.



„Trăim vremuri grele, domnule ziarist. Mă mir că mai vine cineva şi pe la noi, să ne întrebe cum o ducem. O ducem rău, vânzările au scăzut foarte mult, lumea merge în ziua de astăzi la mall-uri. Şi chiar dacă ar mai intenţiona sa-şi facă cumpărăturile la magazinele din zonă, mă refer la localnici, vedeţi prin ce «junglă» trebuie să treacă.

Trăim de pe azi pe mâine, ne bucurăm că putem achita chiria, taxele, impozitele. Profitul este infim, la limita subzistenţei”, ne spune amărât Yusein I., întorcându-se apoi la porumbeii străzii. 






Chiriile „ard” la buzunare


Şi pentru că interlocutorul nostru amintea de chirii, am fost curioşi să aflăm cum merge piaţa în zonă. Astfel, sunt spaţii oferite la preţuri pornind de la 300 de euro, dar se ajunge şi la 1.500-2.000 de euro, în funcţie de suprafaţă, de poziţionare şi de amenajările interioare. Deci, preţuri deloc neglijabile, atunci când ne referim la o mică afacere de familie.

Cei mai fericiţi sunt, dacă se poate spune aşa, proprietarii de spaţii/imobile, care măcar au o grijă mai puţin.

„Activitatea noastră este de producţie şi montare de rame, oglinzi şi draperii. Nu am fost foarte afectaţi de şantiere, pentru că am dezvoltat la timp sistemul de comenzi online. Cine doreşte ne găseşte pe net, preluăm comanda şi executăm lucrarea. Nu plătim chirie, suntem proprietari pe spaţiu. De nu ne-am fi organizat, ar fi fost rău, probabil că am fi închis”, ne explică managerul unui atelier de rame/oglinzi.





Tendinţă de transformare în zonă rezidenţială

Tot cu lacătul pe uşă am mai găsit spaţii în care, nu cu mulţi ani în urmă, funcţionau croitorii, studiouri foto/video, magazine în care se vindeau costume de miri şi rochii de mireasă, ceasornicării sau ateliere în care se ascuţeau cuţitele ori se confecţionau chei, produse metalice.

Atenţi să nu ne cadă tencuiala-n cap de la clădirile aflate, în continuare în paragină, am discutat şi cu Ştefan Ioniţă, locuitor al zonei, pe care l-am întâlnit în curtea casei sale, lângă un fost mic atelier de pe strada Cuza Vodă.

„A dat de mult faliment, oamenii nu mai solicită asemenea servicii. Proprietarii au vândut spaţiul, transformat acum în locuinţă”, ne spune interlocutorul nostru.

Iar cuvintele sale exprimă o tendinţă limpede pe care o urmează centrul Constanţei. Din mult visata „junglă urbană”, nefericit tradusă şi adaptată realităţilor urbei, cu mici biznisuri - restaurante, cafenele, cabinete, ateliere de producţie diversă, vânzări de suveniruri ori creaţii artizanale - Ştefan cel Mare şi Cuza Vodă vor delimita o zonă în majoritate covârşitoare cu destinaţie rezidenţială. Toată lumea vinde, iar cum afacerile nu merg, încet-încet, acolo se vor construi doar locuinţe. Un trend întâlnit, de fapt, şi pe bulevardul Mamaia, de la Capitol şi până la intrarea în staţiunea Mamaia. Dacă i se mai poate spune staţiune…





„Vrem şi noi să fim bugetari!”

Tot în aşteptarea de clienţi, care parcă nu mai vin, era şi o vânzătoare dintr-un mic magazin în care se vând rochii de mireasă. Îşi făcea singurică de lucru prin interior, mai dădea cu mătura, mai ştergea o vitrină, mai reaşeza un manechin.

„Nu vindem nimic! Spre sfârşitul verii, început de toamnă, odată cu sezonul de nunţi, mai vine lumea. În rest, nimic! Salariile sunt ca atare, foarte mici. Cel mai bine e să munceşti la stat, vrem şi noi să fim bugetari!”, spune cu năduf tânăra vânzătoare. Deh - ghinion! - de n-a-nvăţat carte…





Final într-o notă optimistă


Realitatea e dureroasă pentru cei care au avut sau încă se chinuie să supravieţuiască în centrul Constanţei. Să nu mai fie oare speranţe? Ei bine, am întâlnit şi oameni mai optimişti, care speră ca, odată cu finalizarea şantierelor, constănţenii să-şi reîndrepte nu numai paşii, ci şi… banii către centru. 




„Să ştiţi că eu sunt optimist. Se vor termina lucrările, nu va fi aşa peisajul la infinit, cu excavatoare, basculante şi moloz. Ştiu că s-a cumpărat Hanul Balcan, există un proprietar, un plan de reamenajare, ar putea fi un punct de plecare, un pivot al zonei. Eu am acest spaţiu, o afacere mică (n.r. - tapet), dar, în perspectivă, mă gândesc să o transform într-o cafenea, cât de mică. Important este să găsim resurse să supravieţuim acestui calvar, iar dacă zona va fi reamenajată, vor începe şi investiţiile. Şi avem exemplul Pieţei Ovidiu, unde sunt progrese vizibile”, este de părere interlocutorul nostru.



Cam aceasta ar fi şi concluzia pe care o putem trage la finalul reportajului nostru, în care, din păcate, am întâlnit şi întreprinzători locali care, din diverse motive (lipsă de interes, de educaţie, teamă probabil), nu au dorit să îşi exprime niciun punct de vedere. Trebuie să acceptăm realitatea anului 2023: concurenţa pe piaţă este una acerbă, peştele cel mare îl înghite pe cel mic, afacerile de cartier sunt falimentate de marii jucători, de mall-uri şi supermarketuri, iar micii întreprinzători trebuie să găsească alte soluţii decât cele tradiţionale de a rămâne în afaceri. 



Comentează știrea

Loco
26 aprilie 2023
Loco

Stefan cel Mare, a mai fost "reparata" si de Mazare, unde sunt banii tocati??? La fiecare 10 ani reparam hotia altuia??

super gogu
26 aprilie 2023
malai

cand mergea treaba bine la patroni, ce leafa luau vanzatoarele ??

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2743 secunde