Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, prezent la evenimentul „Navigând printre crize suprapuse”

108
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, prezent la evenimentul „Navigând printre crize suprapuse” - 1-1682434360.jpg

Articole de la același autor

Colaborarea dintre Banca Naţională a României şi Academia de Studii Economice poate contribui în direcţia creşterii gradului de educaţie financiară a antreprenorilor, în primul rând, cu efecte pozitive pe termen mediu şi lung, inclusiv asupra intermedierii financiare, a declarat, marţi, 25 aprilie, în cadrul conferinţei anuale BNR - ASE cu tema „Navigând printre crize suprapuse”, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„La mai bine de un an de la semnarea protocolului de colaborare BNR - ASE, progresele înregistrate până în prezent în îndeplinirea obiectivelor ne îndeamnă să fim şi mai ambiţioşi.

Colaborarea noastră, colaborarea BNR - ASE, pe lângă îmbunătăţire a pregătirii profesionale a lucrătorilor din sistemul financiar, poate contribui şi în direcţia creşterii gradului de educaţie financiară a antreprenorilor, în primul rând, cu efecte pozitive pe termen mediu şi lung, inclusiv asupra intermedierii financiare.

În plus, activitatea de cercetare în domeniu monetar-bancar are, să spunem aşa, spaţiu larg de dezvoltare. De exemplu, poate aprofunda teme care au în vedere monedele digitale ale băncilor centrale, finanţarea descentralizată, cripto-activele, implicaţiile schimbărilor climatice asupra economiei şi sectorului bancar.

Aceste noi obiective care s-au conturat în ultimul timp vor fi sau vor putea fi realizate, desigur, într-un orizont mai lung de timp. Dar noi trebuie să menţinem această tendinţă pozitivă, tendinţa pozitivă actuală, şi să avem în minte faptul că orice călătorie, oricât de lungă, începe cu un singur pas”, a declarat Mugur Isărescu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4208 secunde