Cum a evoluat piața muncii sub patru guvernări

Ce efecte au avut guvernările din ultimii 15 ani asupra pieției muncii din România? În cele ce urmează, voi răspunde la această întrebare prezentând câteva date comparative extrase din raportările Ministerului Muncii și Institutului Național de Statistică.

La preluarea mandatului, în decembrie 2000, Guvernul Năstase se confrunta cu o piață a muncii grav afectată de flagelul șomajului. Cei peste un milion de șomeri puneau o presiune extraordinară asupra economiei și bugetului de stat. În ciuda realizărilor cu care s-a lăudat la bilanțul din 2004 (privatizări, deschiderea marilor investiții în infrastructura rutieră, energetică și de protecție împotriva inundațiilor, reducerea inflației de la 45,7%, în anul 2000, la 11,9%, în 2004, o creștere economică de 7,5% în 2004), Cabinetul Năstase a reușit contraperformanța de a reduce cu 15.200 numărul salariaților din economie. Dacă în ianuarie 2001, efectivul acestora era de 4.413.500 persoane, în decembrie 2004, a ajuns la 4.398.300 de persoane. 

Pe fondul unei evoluții ascendente a economiei naționale și mondiale, Cabinetul Tăriceanu a adoptat cea mai curajoasă măsură fiscală luată vreodată în România, introducând cota unică de impozitare a veniturilor și profiturilor de 16%. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate.

În timpul mandatului său, numărul salariaților a crescut cu 340.300 persoane (de la 4.398.300, în decembrie 2004, la 4.738.600, în decembrie 2008). România s-a confruntat pentru prima oară după Revoluția din Decembrie 1989 cu fenomenul crizei de lucrători calificați. Pe de altă parte, numărul lucrătorilor la negru a scăzut cu circa 320.000 persoane, până la 1.610.000 (conform evaluărilor Institutului Național de Statistică). Datele comparative duc la o singură concluzie: cota unică a scos la suprafață peste 300.000 de locuri de muncă ocupate de lucrători la negru. 

În schimb, Cabinetul Boc, pe fondul crizei economice, a adoptat măsuri dramatice, de austeritate. A majorat TVA de la 19% la 24% și a extins baza de impozitare a veniturilor, a amputat salariile bugetarilor cu 25% și a operat numeroase concedieri în instituțiile și companiile de stat. Aceste măsuri au contracarat efectele puținelor contramăsuri de stimulare a economiei. Sub guvernarea democrat-liberală, numărul salariaților a scăzut cu 523.500 persoane, de la 4.738.600, în decembrie 2008, la 4.215.100, în ianuarie 2012. Pe de altă parte, numărul lucrătorilor la negru a crescut cu circa 270.000 persoane, până la 1.880.000. Criza și măsurile draconice aplicate de Guvernul Boc au avut ca efect închiderea a peste 250.000 de locuri de muncă și trecerea altor 270.000 în subteranele economiei. În același timp a crescut numărul celor plecați la muncă peste hotare, în special al celor cu calificare superioară.

Pe fondul stopării declinului economic, al macrostabilizării și al unei ușoare creșteri, determinate de relansarea exporturilor, Cabinetul Ponta a continuat politica de înăsprire a fiscalității de la jumătatea anului 2012 până în 2014, prin lărgirea bazei de impozitare a veniturilor. Excepția a reprezentat-o reducerea TVA la pâine, de la 24% la 9%. Totodată a înghețat investițiile în infrastructură, sub pretextul că acestea trebuie făcute de privați. 

În anul 2015, până la demisia din noiembrie, Guvernul Ponta a dus o politică de încurajare a consumului și pieței muncii, prin reducerea TVA la alimentele de bază, majorarea salariului minim pe economie, creșteri salariale în sectorul bugetar și reducerea CAS cu 5% la angajatori. 

În intervalul de trei ani și șapte luni al gu-vernării social-democrate numărul salariaților a crescut cu 165.800 persoane, de la 4.277.300, în aprilie 2012, la 4.443.100, în noiembrie 2015, dar multe dintre angajări au fost în sectorul de stat. Totodată au apărut semnele viitoarei crize de lucrători calificați. Pe de altă parte, numărul oficial al lucrătorilor la negru s-a redus cu circa 470.000, până la 1.410.000, în mare parte prin migrația pe piața internațională a muncii.

Trăgând linie și socotind, rezultă că cele patru guvernări din ultimul deceniu și jumătate au reușit să sporească numărul salariaților din economia națională doar cu 29.600 de persoane. Rezultatul este dezastruos și demonstrează incapacitatea guvernanților români de a stimula creșterea numărului locurilor de muncă. Dimpotrivă, preocuparea lor de căpătâi a fost să sporească fiscalitatea aferentă muncii, obligând-o să se refugieze în subteranele economiei sau să emigreze pe alte meridiane.