Firma fiului lui Cristian Poteraş câştigă contract după contract de reabilitări de licee la Constanţa

1415
Firma fiului lui Cristian Poteraş câştigă contract după contract de reabilitări de licee la Constanţa - 11-1683549812.jpg

Articole de la același autor

Primăria municipiului Constanţa a atribuit, la începutul lunii mai, un contract de execuţie a lucrărilor de construcţii în cadrul proiectului „Creşterea eficienţei energetice a imobilului Liceul Teoretic «Traian»”. Câştigătorul licitaţiei publice este asocierea SC Nemar Edil General SRL - SC Nemar Edil Construct SRL, valoarea contractului de achiziţie, nr. 86111 din data de 2 mai 2023, procedură simplificată, fiind de 14.091.613,76 lei fără TVA. Lucrările ar trebui finalizate până pe 31 decembrie 2023.

Potrivit confidas.ro, compania Nemar Edil General SRL a fost înfiinţată în luna mai a anului 2018, are sediul în Bucureşti şi a încheiat un contract de achiziţii publice în valoare totală de 239.881 lei. La sfârşitul anului 2020, firma declarase o cifră de afaceri de 0 lei, un profit net de -3.577 lei şi niciun salariat, având ca obiect principal de activitate dezvoltare/promovare imobiliară.

Unul dintre cei trei asociaţi ai firmei este Denis Ioan Poteraş, fiul fostului primar al sectorului 6 Bucureşti, Cristian Poteraş, eliberat condiţionat din închisoare în urmă cu trei ani. În mai 2015, Poteraş fusese condamnat definitiv la opt ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind retrocedarea unor terenuri.

În schimb, conform aceleiaşi surse, SC Nemar Edil Construct SRL, înfiinţată în 2006, a încheiat 13 contracte de achiziţii publice în valoare totală de 103.777.273,92 lei. La sfârşitul anului 2021, SC Nemar Edil Construct SRL declarase o cifră de afaceri de 15.412.631 lei, un profit net de 2.064.668 lei şi avea pe statul de plată un număr de 44 de salariaţi.

Nu este prima oară când Asocierea Nemar Edil General - Nemar Edil Construct câştigă un contract public la mal de mare. Compania a semnat anterior cu Primăria Constanţa şi contractele pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii Constanţa, în valoare de 8.154.084,53 lei, fără TVA, respectiv pentru execuţia lucrărilor de construcţii rămase de executat în cadrul proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului cu Program Sportiv «Nicolae Rotaru» Constanţa“, în valoare de 8.355.050,07 lei, fără TVA. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5854 secunde