Florin Vizan a demisionat de la conducerea Portului Constanţa. Mihai Teodorescu a preluat comanda

1913
Florin Vizan a demisionat de la conducerea Portului Constanţa. Mihai Teodorescu a preluat comanda - 1-1707486603.jpg

Articole de la același autor

Începând de vineri, 9 februarie, Florin Vizan nu mai este director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) Constanţa SA. Acesta a demisionat, iar în locul său, Ministerul Transporturilor l-a numit pe Mihai Teodorescu, fost şef RATB/STB şi director al Direcției Transporturi în Primăria Bucureşti, în mandatul Gabrielei Firea. 


Vom reveni cu amănunte. 



În cadrul aceleiaşi şedinţe de Consiliu de Administraţie de vineri, s-a mai luat decizia demiterii directorului financiar al companiei, Daniela Şerban.

„Mi-am înaintat demisia şi subliniez faptul că decizia are la bază motive strict personale. Eu am solicitat acest lucru. Nu are legătură cu protestele transportatorilor, cu ce s-a mai vehiculat, vizavi de regim preferenţial în port. Pentru aceste aspecte, există organe de anchetă!

Demisia mea nu este o surpriză, o anunţasem anterior. Faptul că mi-am dat demisia din funcţia director general nu înseamnă că voi pleca din companie. Voi rămâne în continuare, începând de luni, vom vedea pe ce post anume.

În schimb, demiterea doamnei Daniela Şerban a fost o surpriză, cei din minister ştiu care au fost motivele”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Florin Vizan.

Ministerul Transporturilor, care controlează Consiliul de Administraţie al companiei, s-a mişcat rapid şi l-a instalat în funcţia de director general pe Mihai Teodorescu, fost şef al RATB/STB şi director al Direcţiei Transporturi în Primăria Bucureşti, în mandatul Gabriela Firea.

De asemenea, în funcţia de director financiar, a fost numită Maria Mergiu, care ocupa funcţia de şef al departamentului financiar-contabil. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8525 secunde