Gigantul japonez Nyk Line își extinde investiția la Universitatea Maritimă din Constanța

1030
1
Gigantul japonez Nyk Line își extinde investiția la Universitatea Maritimă din Constanța - gigantuljaponezcornelpanait1-1435854018.jpg

Articole de la același autor

 "Românii sunt ofițeri foarte buni" - apreciază conducerea companiei nipone


Universitatea Maritimă din Constanța își întărește poziția pe piața internațională a furnizorilor de educație, un moment deosebit fiind vizita din data de 1 iulie 2015 a reprezentanților de frunte ai gigantului nipon Nyk Line. 


O vizită istorică
Delegația japoneză a venit la Constanța cu ocazia împlinirii unui deceniu de la înființarea firmei AB Crewing și a zece ani de la semnarea protocolului de colaborare cu UMC.


"În cadrul acestui protocol, prin concurs, un număr de zece studenți din fiecare an de studii sunt bursieri al companiei Nyk Line. Ei primesc, pe lângă bursă, computere și locuri de practică în flota Nyk Line. Practic, anual, universitatea noastră are 40 de bursieri ai companiei japoneze. Surpriza a fost că, pe data de 1 iulie, am primit vizita la cel mai înalt nivel din partea Nyk Line. Din delegație au făcut parte președintele - director general al companiei, adjunctul lui, directorul flotei LNG, din Singapore, și directorul flotei pentru mărfurile generale - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, prorector pentru relații internaționale și dezvoltare instituțională.


Oaspeții niponi au vizitat laboratoarele și simulatoarele universității și au rămas foarte impresionați de dezvoltarea universității românești pe parcursul celor zece ani. 


"Colaborarea noastră cu Nyk Line va continua și se va extinde. Concret, avem în vedere creșterea numărului bursierilor și al locurilor de practică pentru cadeți. Pe de altă parte, analizăm posibilitatea amenajării unui atelier care să permită studenților de la specialitatea electromecanică să scurteze voiajul de practică de 12 luni, la bordul navelor, la 10 luni. Protocolul de la Manila permite ca, în cazul efectuării practicii studenților de la specialitatea electromecanică în condiții apropiate celor de la navă, aceasta să fie redusă cu două luni. Va fi o premieră pentru România. Cei de la Nyk Line au organizat un astfel de atelier în Filipine. Ne-au asigurat că vor analiza posibilitatea de a realiza o astfel de investiție și la noi" - relatează prorectorul Cornel Panait.


Nyk Group, din care face Nyk Line, a luat naștere în 1870. În prezent, deține o flotă de 832 nave de toate tipurile, cu o capacitate de 66.363.224 tdw. 


"La dineul oferit de Nyk Line, au fost invitați toți ofițerii români care lucrează în această flotă, circa 150 de persoane. M-am întâlnit cu câțiva absolvenți ai UMC care îmi spuneau că sunt foarte apreciați. Japonezii, la rândul lor, au recunoscut: «Sunt ofițeri foarte buni! Ne face plăcere că putem lucra cu ei. Nu numai că sunt buni profesioniști, dar au o deschidere mare spre multiculturalism. De aceea, îi folosim pentru armonizarea relațiilor din echipaj între filipinezi, indieni, pakistanezi, europeni». Aceasta arată că n-am greșit când multiculturaismul a devenit un element important din pregătirea universitară" - afirmă interlocutorul.


Africa de Sud a pus ochii pe UMC
După cum se cunoaște, începând din toamna anului 2013, universitatea constănțeană pregătește 200 de studenți nigerieni, în specialitățile navigație și electromecanică, în baza unui program al Guvernului Nigeriei, de asigurare a ofițerilor pentru propria flotă.


Republica Africa de Sud și-a arătat, la rândul ei, interesul pentru o colaborare cu UMC. Pe data de 24 iunie 2015, doamna Thenjiwe Ethel, ambasadorul Republicii Africa de Sud în România, a efectuat o vizită oficială la universitatea constăn-țeană. În timpul întâlnirii, oaspetele a precizat că pe teritoriul Africii de Sud nu există o universitate care să ofere pregătire în domeniul maritim și care să furnizeze forță de muncă înalt calificată. În acest context, UMC a fost identificată ca fiind singura instituție de învățământ superior din această zonă geografică ce ar putea școlariza studenții sud-africani interesați să-și dezvolte o carieră în domeniul maritim. 


"În scrisoarea de mulțumire primită astăzi (2 iulie 2015 - n.n.), doamna ambasador ne-a transmis că a fost impresionată de dotările universității și că a propus Guvernului Africii de Sud să structureze un program pentru școla-rizarea în domeniul maritim, în cadrul universității noastre. Desigur, decizia nu se va lua prea repede. Să nu uităm că, în cazul Nigeriei, de la inițierea discuțiilor până la venirea studenților au trecut doi ani. Faptul că am convins un înalt oficial al Africii de Sud de potențialul nostru este foarte important" - a declarat prorectorul Cornel Panait.


Comentează știrea

catalin
3 iulie 2015

Bani imediat, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Va asteptam urgent in echipa noastra, pentru a colabora cu noi si pentru a castiga 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time) imediat, din prima luna, cu o activitate deosebit de simpla si de viitor. Garantam seriozitate absoluta si cerem seriozitate absoluta! Pentru mai multe detalii, contactati imediat unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3695 secunde