Investigații pe piața mijloacelor de semnalizare rutieră

163
Investigații pe piața mijloacelor de semnalizare rutieră - investigatiipepiatamijloacelorde-1656862635.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Concurenței a constatat că procedurile de achiziție publică a mijloacelor de semnalizare rutieră nu sunt blocate artificial prin contestații, cu toate că există anumite contestații care au înregistrat perioade lungi de soluționare. Concluzia reiese dintr-o analiză realizată pe această piață.

Astfel, instituția de concurență a constat că, în perioada 2019 - 2021, s-a înregistrat o scădere a numărului de contestații depuse și a celui de contestatari. Principalul motiv al reducerii semnificative a ratei contestațiilor îl reprezintă introducerea obligației achitării unei cauțiunii de 2% din valoarea estimată a procedurii sau a lotului contestat, atât la introducerea contestației la CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor), cât și la contestarea deciziei CNSC sau la promovarea acțiunii direct în instanță.


Cu toate acestea, faptul că firmele pot contesta deciziile CNSC poate avea ca efect prelungirea duratei procedurilor de atribuire, atunci când autoritatea contractantă nu finalizează procedura de atribuire, în urma rezoluției favorabile de la CNSC, așteptând hotărârea finală a instanței.

Autoritatea de concurență reamintește că a finalizat, cu amenzi cumulate de 6,2 milioane de lei, două cazuri de cartel pe piața lucrărilor de marcaje rutiere și indicatoare rutiere, două anchete sectoriale ce au privit piața construcțiilor de drumuri și autostrăzi, respectiv pe cea a lucrărilor de modernizare, întreținere și reparații de drumuri și străzi din municipiile reședință de județ.


În prezent, autoritatea de concurență are în derulare o investigație privind un posibil cartel pe piața comercializării și execuției mijloacelor de semnalizare rutieră din România.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2817 secunde