Mihai Daraban: „Suntem prea fragmentaţi, micii fermieri trebuie să se asocieze”

3581
Mihai Daraban: „Suntem prea fragmentaţi, micii fermieri trebuie să se asocieze” - 2-1683452338.jpg

Articole de la același autor

Politicile guvernamentale trebuie să împingă către asociativitate, iar în agricultură, spre exemplu, ar trebui stabilit un anumit prag de la care se acordă subvenţiile, astfel încât fermierii cu trei-cinci hectare de teren să fie stimulaţi să se asocieze, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.

Totodată, el a subliniat că Polonia, care are cu o treime mai mult decât România ca suprafaţă, are 90.000 de fermieri. În schimb, România are 796.000 de fermieri, din care 580.000 deţin proprietăţi cu suprafeţe între trei şi cinci hectare.

„Credeţi că putem fi competitivi? Dacă vreţi să mă duc până în 30 de hectare, avem 750.000, deci cei competitivi mai rămân vreo 40.000. Cred că aceşti oameni trebuie forţaţi într-un fel, cei cu trei-cinci hectare, prin aceste subvenţii care - culmea! - li se dau, să se asocieze, să se stabilească un prag de la care se dau subvenţii, pentru că la trei-cinci hectare nu vă aşteptaţi că cineva face export, că cineva face produse procesate.

Agricultura vorbeşte de la sine cât de atomizaţi suntem şi, paradoxal, până la 30 de hectare sunt fermierii. Cei 750.000 ocupă cam peste patru milioane de hectare”, a explicat Mihai Daraban.

În opinia sa, suntem „prea fragmentaţi”, iar o măsură cum ar fi acordarea subvenţiilor „cu adresabilitate, cu un anumit prag”, poate reprezenta o soluţie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3105 secunde