Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: „Anul acesta vor veni primele garnituri de trenuri noi”

220
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: „Anul acesta vor veni primele garnituri de trenuri noi” - 1-1681910650.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, 19 aprilie, la Caracal, că în acest an compania CFR Călători va primi primele garnituri de trenuri noi după o perioadă de aproximativ 20 de ani. El a menţionat că s-a încheiat deja licitaţia pentru 37 de garnituri de trenuri noi.

„De 20 de ani nu s-au cumpărat trenuri noi în România, mă refer la CFR Călători. Au mai fost modernizate însă, dar nu garnituri de tren noi. Anul acesta vor veni primele garnituri de tren noi. Avem deja închisă licitaţia pentru 37 de trenuri noi, garnituri, iar anul acesta încă 82, ceea ce înseamnă şi trenuri de lung parcurs, şi trenuri de scurt parcurs”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a spus că în următorii ani vor fi făcute investiţii masive, din fonduri europene, pentru infrastructura feroviară şi pentru material rulant.

Sorin Grindeanu şi senatorul Paul Stănescu, secretar general al PSD, s-au aflat, miercuri, într-o vizită la fabrica de vagoane Astra Rail Caracal, la împlinirea a 50 de ani de la fabricarea primului vagon în această unitate industrială.

„Fabrica de vagoane din Caracal reprezintă un model de succes pentru investițiile cu capital extern în economia românească! Îmi doresc ca, în anii următori, o mare parte dintre vagoanele Companiei Naționale Feroviare de transport marfă să fie achiziționate din producția acestei fabrici.

Astfel de unități de producție reprezintă un exemplu de investiție pe care ni-l dorim multiplicat în economia României.

În urmă cu 6 ani, fabrica a fost cumpărată integral de o corporație americană, unul dintre cei mai importanți producători internaționali de vagoane și boghiuri de marfă, cu facilități de producție în Polonia, România și Turcia.

Astfel a fost modernizată această capacitate românească de producție, care, pe parcursul a 50 de ani, a fabricat și a exportat în Franța, Cehia, Slovacia, Germania și Ungaria, peste 70.000 de vagoane de marfă.

În prezent, fabrica de la Caracal este una dintre cele mai mari fabrici de vagoane de marfă din lume, iar produsele acesteia sunt exportate în toată Uniunea Europeană și în Marea Britanie.

Foarte important este impactul pozitiv pentru economia locală. Peste 2.000 de muncitori români lucrează pentru realizarea de vagoane intermodale, vagoane-cisternă, vagoane pentru transport oțel, vagoane pentru transport auto, vagoane acoperite, vagoane buncăr, boghiuri”, a explicat Sorin Grindeanu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6416 secunde