Seminar gratuit la CCINA Constanţa

„Obligaţiile agenţilor economici cu privire la sistemul de colectare separată a deşeurilor”

219
„Obligaţiile agenţilor economici cu privire la sistemul de colectare separată a deşeurilor” - 1-1697966389.jpg

Articole de la același autor

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, în parteneriat cu Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Judeţean Constanţa, organizează, luni, 23 octombrie, între orele 14.00-16.00, la sala „Ovidius” a CCINA, Seminarul de informare intitulat „Obligaţiile agenţilor economici cu privire la sistemul de colectare separată a deşeurilor”.

Informaţiile prezentate şi discutate în cadrul evenimentului vor fi transmise de vocile autorizate ale instituţiilor: Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Judeţean Constanţa, prin comisar şef Steluţa Popescu, Polaris M Holding, prin managerul sistemelor de mediu, Dan Buciuman, şi reprezentanţi ai Primăriei Constanţa, Direcţia Servicii Publice, Serviciul de Salubritate.

„Temele care vor fi abordate sunt următoarele: responsabilităţile tuturor agenţilor economici în domeniul gestionării deşeurilor; informaţii şi măsuri concrete privind implementarea legislaţiei în vigoare privind gestionarea deşeurilor; implementarea unui sistem eficient privind colectarea selectivă a deşeurilor; sancţiuni prevăzute de OUG nr. 92/2021, privind regimul deşeurilor, aprobată prin Legea 17/2023”, au transmis reprezentanţii CCINA Constanţa.

Participarea la seminar este gratuită. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.5313 secunde