Perioada grea a euro micșorează ratele la credite

4457
Perioada grea a euro micșorează ratele la credite - caaed1d303c4f6a13591edbadfa5c42a.jpg
Vești bune pentru clienții băncilor care au credite în euro. Moneda europeană se depreciază constant față de celelalte valute, leul aflându-se între cele mai câștigate monede. Cu alte cuvinte, ratele la creditele în euro sunt și vor continua să fie din ce în ce mai mici. O posibilă revenire a euro nu se va întâmpla mai devreme de ultima parte a anului, spun analiștii casei de brokeraj X-Trade Brokers Româ-nia.
În aceste condiții, tot mai multe bănci autohtone promovează împrumuturile în lei. Deși vremurile creditului cu buletinul sunt departe, optimismul bancherilor, coroborat de scăderile succesive ale dobânzii cheie, a dus la o ofertă de credite "accesibile"
"Am facilitat accesul la credite în moneda în care clienții își primesc veniturile, pentru a diminua potențialele riscuri asociate creditării pe termen lung", spune Bogdan Spuza, oficial UniCredit Țiriac. Banca a lansat recent o linie de împrumuturi imobiliare și de nevoi personale în lei, resuscitând și faimosul credit pentru orice, semn că viața în rate a devenit iarăși posibilă.
Există bănci ca BRD și Garanti care acordă chiar credite de nevoi personale în lei, fără ipotecă, la dobânzi mai mici de 10%, lucru de neconceput în urmă cu trei – patru luni.
Situația din România se regăsește și în statele vecine, ale căror valute au câștigat teren în fața euro, pe fondul problemelor din Grecia.
Dintre monedele est-europene, cea mai mare apreciere față de euro a avut-o zlotul polonez (locul doi la nivel mondial, după rubla rusească), de 6,1534%. Urmează coroana suedeză (4,71%), francul elvețian (4,01%), coroana cehă (3,61%) și leul (3,44%), care a început primul trimestru la un nivel de 4,2258 lei/euro și l-a încheiat cu 4,0803 lei/euro.
"Aprecierea monedelor est-europene nu este un factor care să favorizeze economiile locale, pentru că sunt descurajate exporturile. Excepție a făcut Rusia, care exportă foarte mult petrol, o marfă cu cerere și preț în creștere. Piața a fost extrem de volatilă în primul trimestru, o mulțime de perechi valutare înregistrând variații de 7 – 14%. Tendința se va menține și în trimestrul al doilea. Însă, în lipsa unor evenimente majore, volatilitatea va fi ceva mai scăzută", spune Victor Safta, directorul X-Trade Brokers România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 03 Martie 2010
Stire din Economie : Băncile dau credit. Card de credit
Pagina a fost generata in 1.3707 secunde