Președintele ANPC a semnat 11 ordine de încetare a practicilor înşelătoare de către bănci; alte 8 bănci urmează să fie sancţionate

284
Președintele ANPC  a semnat 11 ordine de încetare a practicilor înşelătoare de către bănci; alte 8 bănci urmează să fie sancţionate - anghelconstantinescu-1684946892.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a anunţat miercuri că a semnat 11 ordine de încetare a practicilor înşelătoare de către bănci, urmând ca în perioada următoare alte 8 bănci să fie sancţionate.


„Documentele întocmite către Autoritatea noastră sunt supuse contestaţiei, contestării în instanţă şi este singura cale prin care, eventual, acestea pot fi dezbătute, după ce au fost semnate şi transmise în baza documentelor de control întocmite şi la propunerea colegilor noştri. În cursul zilei de ieri am semnat cele 11 ordine de încetare a practicilor comerciale înşelătoare şi am stabilit în ce condiţii şi cu siguranţă vă vor fi transmise sui generis, pentru că nu putem transmite fiecare dintre ordinele emise presei, dar tot ceea ce este cuprinsul acestora, cu siguranţă da. S-a discutat foarte mult despre caracterul ilegal al constatărilor noastre şi de faptul că noi am fi acuzat de ilegalitate modul în care au fost calculate ratele, în sensul algoritmului legal al acestora. Nu este vorba în cuprinsul niciunui act normativ despre aşa ceva”, a spus Horia Constantinescu, în cadrul unei dezbateri organizate la sediul instituţiei.


La rândul său, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a declarat că urmează a fi semnate şi restul ordinelor în perioada următoare.


„Am fost întrebaţi de multe ori de ce nu am sancţionat şi celelalte bănci. În acest moment, Direcţia Generală de Control şi Serviciile de Produse şi Servicii Financiare a încheiat restul de opt procese-verbale de constatare a contravenţiei la alţi opt operatori economici financiari bancari şi cu siguranţă în perioada următoare se vor face referate către domnul preşedinte, către comisie şi vor fi înaintate şi către celelalte opt instituţii financiar-bancare din România”, a susţinut acesta.


Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat recent 11 bănci de pe piaţa locală, pe motiv că a identificat practici comerciale înşelătoare privind modul de calcul al ratelor.
Cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3387 secunde