Un incident neprevăzut, apărut în camera serverelor centrale ale Registrului Auto Român (RAR), a perturbat activitatea instituției și a afectat derularea serviciilor programate cu clienții la nivel național. Conducerea Registrului Auto Român a mobilizat toată logistica necesară pentru a diminua efectele generate de această situație. RAR a apelat și la specialiști externi, experți în IT, pentru suport tehnic.
„Până la remedierea situației apărute, clienții se pot prezenta la sediile RAR conform programărilor pe care le-au efectuat, iar documentele solicitate (ex: CIV) le vor fi eliberate ulterior, după ce vor putea fi procesate și în sistemul informatic. Angajații RAR îi vor anunța pe cei care au de ridicat documente când pot fi acestea eliberate, în ordinea cronologică a programărilor pe care le-au avut pentru efectuarea prestațiilor sau, după caz, în alte situații speciale", se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii instituţiei.
Totodată, RAR a luat decizia ca plata pentru serviciile efectuate să fie făcută doar în momentul în care se vor fi eliberate documentele în format fizic.
Avaria a afectat și aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a ITP de către stațiile de inspecție tehnice autorizate, precum și schimbul de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. În acest moment, activitatea stațiilor ITP este complet sistată.
„Incidentul a fost semnalat în data de 21.11.2024, în jurul orei 14:00, atunci când sistemele de prevenire și stingere a incendiilor s-au declanșat și au provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susțin infrastructura IT a RAR.
Precizăm că situația NU a fost generată de un atac cibernetic, că NU a existat un incendiu în camera serverelor și că nicio persoană nu a avut de suferit în urma activării sistemelor de stingere care utilizează pulberi speciale pentru inhibarea arderii.
Ne prezentăm scuzele pentru această situație fără precedent și vă asigurăm că facem tot ce este tehnic posibil pentru a o putea remedia cât mai rapid, motiv pentru care toți angajații care au atribuții în gestionarea unei astfel de situații au lucrat în mod continuu de la apariția incidentului și vor fi mobilizați, prin rotație, 24 de ore din 24 până când vor fi restabilite toate sistemele informatice”, au precizat reprezentanţii RAR.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.