Serviciul Vamal al Statelor Unite ale Americii trimite un consultant în Portul Constanţa

281
Serviciul Vamal al Statelor Unite ale Americii trimite un consultant în Portul Constanţa - 11-1701180167.jpg

Articole de la același autor

Autoritatea Vamală Română va beneficia, în Portul Constanţa, de sprijinul unui reprezentat al Serviciului Vamal şi de Protecţie a Frontierelor al Statelor Unite ale Americii în domeniul analizei de risc şi controlului vamal.

„Autoritatea Vamală Română şi Serviciul Vamal şi de Protecţie a Fontierelor al Statelor Unite ale Americii (CBP) au agreat ca, de la începutul anului 2024, un reprezentant din cadrul CBP să înceapă activitatea de consultanţă în domeniul analizei de risc şi controlului vamal în Portul Constanţa”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, 28 noiembrie, de reprezentanţii Autorităţii Vamale Române.

Totodată, o delegaţie a Autorităţii Vamale Române va participa, în Statele Unite ale Americii, în cadrul Programului Internaţional de Vizite, la operaţiunile CBP pentru a face schimb de experienţă şi a afla metodele de lucru folosite de americani pentru un control mai bun asupra mărfurilor şi persoanelor care intră în SUA.

Preşedintele Autorităţii Vamale Române, Ion Cupă, a avut luni, 27 noiembrie 2023, o întrevedere cu reprezentanţii CBP.

„Întâlnirea a fost mediată de către Biroul Regional al Agenţiei pentru Reducerea Ameninţărilor din domeniul Apărării din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. Discuţiile s-au axat pe coordonarea proiectelor viitoare (2023 - 2026) privind schimbul reciproc de bune practici şi sporirea măsurilor de siguranţă în domeniul operaţiunilor vamale”, se mai precizează în comunicat.

Preşedintele Ion Cupă a subliniat faptul că autoritatea vamală română apreciază contribuţia CBP la crearea unei relaţii constructive şi a unor condiţii îmbunătăţite pentru control vamal în frontieră. El şi-a manifestat deschiderea pentru consolidarea colaborării, exprimându-şi încrederea că sprijinul unui expert pe analiză de risc şi control vamal va fi foarte benefic pentru activitatea din Portul Constanţa.

Partea americană a reafirmat ideea că securitatea schimburilor comerciale la nivel mondial şi facilitarea comerţului trebuie să fie o prioritate pentru toate agenţiile care asigură securitatea frontierelor.

„Experţii au oferit o prezentare a Programului de schimb electronic de date privind mărfurile străine, un program global de control al mărfurilor, care este totodată un instrument de verificare globală a încărcăturilor ce oferă acces la datele despre mărfuri deţinute de Statele Unite ale Americii”, se mai precizează în comunicat.

XXX

Portul Constanţa este principala poartă de intrare şi de ieşire a mărfurilor în şi din România. Anul trecut, autorităţile portuare au raportat un volum de trafic record de 75,550 milioane de tone faţă de 67,483 milioane de tone anul precedent, anul 2022 însemnând maximul volumului de trafic operat de Portul Constanţa în istoria sa. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0619 secunde