Organizaţia Patronală Constanţa Port Business Association:

„Sprijinim orice iniţiativă, fără a fi distorsionate lanţurile logistice prin implementarea de măsuri speciale pentru Ucraina”

67
„Sprijinim orice iniţiativă, fără a fi distorsionate lanţurile logistice prin implementarea de măsuri speciale pentru Ucraina” - 1-1695110353.jpg
Organizaţia Patronală Constanţa Port Business Association (CPBA) va sprijini orice iniţiativă ministerială care va avea ca efect creşterea absorbţiei, operării şi expedierii volumelor de marfă din Ucraina, fără însă a distorsiona lanţurile logistice existente prin implementarea de reguli sau proceduri speciale aplicabile mărfurilor din şi pentru această ţară.

„Conferinţa de presă de la finalul întâlnirii la nivel înalt, organizată (n.r. - de Ambasada SUA) la terminalul de pasageri din portul Constanţa vineri, 15 septembrie 2023, pe tema transportului cerealelor din Ucraina, i-a prilejuit ministrului Sorin Grindeanu declaraţii pe tema perspectivei Ministerului Transporturilor asupra transportului naval şi a portului Constanţa.

Analizând susţinerile domnului ministru, Organizaţia Patronală Constanţa Port Business Association (CPBA) a identificat aspecte pozitive, în speţă, intenţii ale Ministerului Transporturilor care se aliniază iniţiativelor intrate deja în tradiţie ale comunităţii portuare. Continuarea reabilitării reţelei feroviare care deserveşte portul Constanţa, atât segmentul ei portuar, cât şi complexul portuar feroviar extern, parte a lanţului logistic portuar, este o iniţiativă corectă, semnalată de reprezentanţii CPBA cu ocazia întâlnirilor succesive pe tema strategiei navale şi portuare a României. Domnul ministru a reiterat, în declaraţiile domniei sale, eforturile care se vor depune pentru ca portul Constanţa să folosească întreaga sa capacitate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizaţie.

CPBA face referire şi la digitalizarea activităţii portuare, exprimându-şi speranţa că demersurile în această direcţie se vor face în ritm accelerat.

„Digitalizarea activităţii portuare este considerată, de domnul Grindeanu, un demers indispensabil atingerii maximului de capacitate de operare a portului Constanţa. Suporter constant al digitalizării activităţii portului Constanţa, CPBA îşi exprimă speranţa realizării acesteia într-un termen mai degrabă scurt decât mediu, maximizând astfel potenţialul complexului portului Constanţa de a prelua volumele de mărfuri pe relaţia Ucraina.

CPBA îşi afirmă, de altfel, sprijinul oricăror iniţiative ministeriale care vor avea ca efect creşterea absorbţiei, operării şi expedierii volumelor de marfă din Ucraina, fără însă a distorsiona lanţurile logistice existente prin implementarea de reguli sau proceduri speciale aplicabile mărfurilor din şi pentru Ucraina”, au mai transmis reprezentanţii organizaţiei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6005 secunde