Video Boboteaza la Constanţa. Măsurile de siguranţă, în linie dreaptă

219
Boboteaza la Constanţa. Măsurile de siguranţă, în linie dreaptă - x-boboteaza-la-constanta-1704366861.jpg
Pompieri şi paramedici vor fi mobilizaţi la procesiunea organizată de Arhiepiscopia Tomisului la Constanţa, manifestare religioasă dedicată Bobotezei, la care sunt aşteptaţi aproximativ 10.000 de credincioşi, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.


Potrivit unui comunicat de presă, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere va asigura măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe durata procesiunii organizate de Arhiepiscopia Tomisului, de la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apelor.


Totodată, pe faleza Cazinoului va fi şi un echipaj de paramedici care vor acorda primul ajutor medical de urgenţă persoanelor cu afecţiuni medicale.


„Menţionăm că şi cadrele Inspecţiei de Prevenire desfăşoară activităţi preventive (control, informare preventivă şi asistenţă tehnică de specialitate) în toate lăcaşurile de cult în care vor fi slujbe religioase dedicate Bobotezei şi Sfântului Ioan”, se mai spune în comunicat.


Conform acestuia, Arhiepiscopia Tomisului a anunţat că la manifestarea religioasă care debutează sâmbătă, la ora 11,00, sunt aşteptaţi peste 10.000 de credincioşi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.545 secunde