Concursuri la ISU Dobrogea. PROBE DE FOC pentru CEI MAI BUNI POMPIERI!

134
Concursuri la ISU Dobrogea. PROBE DE FOC pentru CEI MAI BUNI POMPIERI! - xconcursuripompieri2-1655733362.jpg

Articole de la același autor

În perioada 16-17 iunie 2022, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța s-a desfășurat faza pe unitate a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. Au participat 90 de pompieri militari din nouă subunități aparținând ISU Dobrogea, care au trecut prin patru probe: Scara de fereastră – câte 8 concurenți din fiecare echipă, Pista cu obstacole pe 100 metri – câte 8 concurenți per echipă, Ștafeta 4×100 metri – câte 2 echipe cu câte 4 concurenți și Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă – 7 concurenți din fiecare echipă.

Potrivit clasamentului final, la proba Scara de Fereastră, pe primul loc s-a situat echipa Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas. La proba Pista cu obstacole, pe prima treaptă a podiumului a urcat plutonier major Marin Dobre, de la Detașamentul de Pompieri Constanța-Palas.

La proba Pista cu obstacole, clasamentul pe echipe pune pe primul loc Detasamentul de Pompieri Constanța-Palas, iar proba individuală (duelul) a fost câștigată de plt.adj. Marian Vasilescu, de la Detașamentul de Pompieri Constanța-Port.

Ștafeta a fost câștigată de echipa Stației de Pompieri Tuzla, iar proba Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă a fost câștigată de echipa Detașamentului de Pompieri Medgidia.

Potrivit clasamentului general, adunând timpii tuturor probelor de concurs, prima treaptă a podiumului a revenit Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas. Pe locul II în clasamentul general s-a situat Detașamentul de Pompieri „Slt. Fripis Marius-Daniel“, iar pe locul III, Detașamentul de Pomperi Medgidia.

În perioada următoare, va avea loc Etapa a II-a – faza pe inspectorat județean, cu participarea unui lot din fiecare subunitate/grup de intervenție;

va urma Etapa a III-a – cea zonală, și finala, care este organizează de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu participarea primelor 9 loturi clasate.

Concursurile serviciilor profesioniste pentru situații de urgență se organizează în fiecare an, în perioada iunie – septembrie, având ca obiectiv fundamental dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7325 secunde