Conflictul dintre primar și polițiști se acutizează, în comuna Ion Corvin. IPJ Constanța a demarat cercetări

1549
1
În comuna constănțeană Ion Corvin este o situație tensionată între primărița Tudorița Floros și polițiștii de la postul din localitate. Neînțelegerile trenează de ceva vreme, iar cel mai recent episod a avut loc sâmbătă, 17 decembrie, când între primar și un polițist a izbucnit un nou conflict, în contextul în care mai mulți studenți veniseră în localitate să împartă cadouri. Situația a intrat în atenția Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, care urmează să realizeze cercetări.

Sâmbătă, 17 decembrie, mai mulți studenți străini care urmează cursurile universitare în municipiul Constanța s-au deplasat în localitatea Ion Corvin pentru a împărți daruri familiilor mai puțin norocoase, în prag de sărbători. Mașinile cu care s-au deplasat aceștia au fost staționate pe carosabil, cât timp tinerii împărțeau darurile, iar unul dintre agenții de la Postul de Poliție Ion Corvin le-a aplicat avertisment, motivând că încurcau traficul. Prezentă la fața locului a fost și primărița Tudorița Floros, iar între aceasta și polițist a avut loc un schimb de replici, catalogat de reprezentanții Sindicatului Național al Polițistilor și Personalului Contractual (SNPPC) drept o nouă încercare a autorității locale, a politicului, de imixtiune în treburile Poliției. Spunem „o nouă încercare” pentru că cele două figuri autoritare de la nivelul comunei nu sunt la primul conflict.

Tărășenia a pornit de la o acțiune caritabilă

„Încă de la înființarea SNPPC, acum mai bine de 17 ani, am luptat «la baionetă» și am cerut răspicat ca politicienii să nu se mai amestece efectiv și brutal în activitatea Poliției Române! Dacă, la nivel central, actorii politici, măcar oficial, au o poziție de neamestec în activitatea Poliției și doar se laudă uneori cu rezultatele noastre, iată că, la nivel local, unii politicienii încă se cred stăpâni absoluți și nu înțeleg prevederile art.16 din Constituția României! În speță, este vorba, din nou, tot de primarul comunei Ion Corvin din județul Constanța, care, din câte am aflat, ar fi avut o tentativă de a influența, pentru a doua oară, în 2022, activitatea colegilor noștri din cadrul Postului de poliție comunal, atunci când aceștia aplicau rigorile legii.

Concret: în urmă cu câteva zile, polițiștii din cadrul Postului de poliție Ion Corvin au identificat, pe șoseaua din localitate, două autoturisme care staționau ilegal în fața sediului primăriei. Cum ocupau singura bandă pe sensul de circulație, ceilalți participanți la trafic erau nevoiți să calce marcajul longitudinal continuu, pentru a-și putea continua deplasarea. S-a procedat la legitimarea legală a conducătorilor auto și, constatând că cele două autoturisme erau folosite pentru a distribui cadouri de Crăciun, colegul nostru, fără patimă și părtinire, în spiritul legii, dar și al sărbătorilor de iarnă, i-a sancționat doar cu avertisment scris. În timp ce aplica cea de-a doua sancțiune, din sediul primăriei «a descins la fața locului» chiar primarul comunei Ion Corvin, care, din spusele colegului nostru, a proferat injurii și jigniri la adresa polițistului, acesta fiind în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Nu ne interesează culoarea politică a primarului respectiv, dar ne interesează ca interferențele politicului în activitatea Poliției Române să înceteze imediat!”, a transmis constănțeanul Vasile Zelca, liderul SNPPC.

„Dacă era traficul încurcat, de ce nu a dat o mână de ajutor și nu a dirijat circulația?”

Referitor la incident, primarul Tudorița Floros are o altă versiune: „A venit un grup de studenți de la Universitatea «Ovidius», vreo 20 de tineri, cu cinci dubițe. Ei au mers și au împărțit darurile, a fost acțiunea lor, noi doar le-am oferit sprijin. Vreo două vehicule au fost parcate pe marginea șoselei. Domnul polițist a sosit și i-a sancționat. Dumnealui spune că le-a dat avertismente, dar e tot o formă de sancționare. Spune că încurcau circulația. Dar dacă într-adevăr încurcau circulația, de ce nu a dat o mână de ajutor, de ce nu a dirijat-o? Am vrut să-i explic, să-i spun că este o activitate caritabilă, în pragul sărbătorilor, mi-a trântit ușa în nas. Puțin mai târziu, a trecut pe lângă mine, când vorbeam cu tinerii, și mi-a strigat că «Ce comentezi, cucoană?». Nu este primul conflict pe care îl avem, susține minciuni”, a afirmat Tudorița Floros pentru „Cuget Liber”.

Situația din comuna Ion Corvin a ajuns și în atenția conducerii IPJ Constanța, care a dispus efectuarea de cercetări, astfel că un ofițer de la județ se va deplasa la fața locului pentru a discuta cu cei implicați.



IPJ Constanța trimite un ofițer să discute cu toți cei implicați


Nu este prima dată când neînțelegerile dintre primar și polițiștii din localitate ajung în atenția opiniei publice. În februarie, același sindicat făcea public faptul că soțul primăriței a fost tras pe dreapta, pe când se afla la volanul autoturismului familiei, s-a constatat că nu deținea asigurare RCA valabilă și i-a fost aplicată o sancțiune contravențională. Supărarea, la vremea respectivă, a survenit din faptul că bărbatul, de cetățenie greacă, nu a fost sancționat la fața locului, ci a fost dus la sediul unității de poliție.

„Soțul meu a fost tras pe dreapta, la ieșire din localitate, ocazie cu care s-a constatat că expirase asigurarea RCA. Se poate întâmpla oricui, a fost o scăpare! Dar în loc să completeze procesul verbal și să ridice talonul autoturismului la fața locului, i-au cerut soțului să meargă cu mașina la sediul unității de Poliție. Pentru ce s-a procedat în acest fel? Soțul meu este cetățean grec, cunoaște limba română, dar nu toate noțiunile. Nu i s-a asigurat translator, dar nici mie nu mi s-a permis accesul în sediul postului de poliție pentru a-l asista și pentru a înțelege despre ce este vorba”, a afirmat primărița Tudorița Floros la vremea aceea. În același timp, sindicaliștii o acuzau că „a încercat să pună presiune pe colegii noștri să nu ia măsura sancționării contravenționale și complementare, trecând la aluzii și amenințări voalate, concretizate, conform unor surse, și prin atitudini vădite împotriva polițiștilor, inclusiv cu ocazia unor activități oficiale”.

Și la acea vreme, și în prezent, sindicaliștii fac apel către IPJ, Instituția Prefectului și Ministerul Afacerilor Interne pentru o intervenție promptă și sancționarea „comportamentului deviant, neeuropean și specific unor vremuri pe care le considerăm demult apuse”. Rămâne de văzut cine și cum va fi sancționat...



Comentează știrea

Cucu
22 decembrie 2022
Despre Politia romana.

Am impresia ca unii politisti nu sunt in slujba ceateanului si se considera ..sefii cetateanului ! M-a convins replica "Ce comentezi , cucoana ?" si povestea cu cetateanul grec . Sarbatori fericite !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1063 secunde