Distracție responsabilă la festivalul Hustle Music. „Tinerii s-au comportat exemplar”
379
Articole de la același autor
Ziua Poliției Române este celebrată și la Constanța
21 Martie 2024
Cariera în uniformă de polițist nu se alege din oportunism. Povestea a doi tineri agenți
22 Martie 2024
Pensionarii militari, între mit și realitate. Ce au făcut în viață și cum sunt răsplătiți
15 Aprilie 2024
Consumul de droguri în rândul minorilor. Cum ar trebui să procedeze părinții tinerilor dependenți
13 Martie 2024
Voluntariat SMURD. Află cum poți deveni erou
10 Martie 2024
În acest an, Costineștiul a dat startul distracției pe litoral cu organizarea simultană a două festivaluri de muzică, ce au găzduit un public divers, format, în mare parte, din tineri și adolescenți.
La festivalul Hustle Music, organizat în perioada 26-29 aprilie, au participat peste 4.200 de persoane, care au fost supravegheate de forțele de ordine publică din cadrul Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Imigrări, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Agenției Naționale Antidrog.
Deși festivalul a urcat pe scenă artiști naționali și internaționali de rap și trap, publicul tânăr a fost exemplar, astfel evenimentul desfășurându-se fără conflicte sau incidente nefericite.
Potrivit reprezentanților Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, care au acționat în vederea asigurării ordinii publice în cadrul festivalului, în cele patru zile de spectacol nu au fost înregistrate încăierări în rândul publicului, sau supradoze de orice fel, echipajele de prim-ajutor fiind solicitate doar pentru căzături sau entorse: „Singurele solicitări și intervenții ale serviciului medical privat din cadrul festivalului au fost pe entorsă, zgârieturi, căzături, cauzate probabil de pietrișul și de terenul denivelat de acolo”.
Campanii de prevenire și măsuri luate pentru protejarea minorilor în cadrul festivalului
Pentru a preveni consumul de alcool sau de energizante în rândul persoanelor minore din public, organizatorii au oferit brățări de culori diferite acestora, față de cele destinate adulților, astfel încât comercianții din cadrul festivalului să poată verifica mai ușor vârsta clienților.
De asemenea, reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Constanța, au oferit tinerilor informații cu privire la fenomenul traficului de persoane și le-au prezentat cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea acestor situații, dar și materiale preventive, unui număr de 430 de persoane.
Totodată, specialiștii Agenției Naționale Antidrog au organizat o serie de activități cu caracter preventiv, prin intermediul cărora 944 de persoane au fost informate și consiliate cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de substanțe interzise, reducerea acestor consecințe, dar și modalitățile prin care pot cere ajutor în caz de urgență.
„Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare a festivalului, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe parcările, restaurantele și barurile din zonă”, se specifică într-un comunicat de presă transmis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 09 Iulie 2021