Planuri pentru a-i calma pe vitezomanii de pe șosele! Ce ar urma să pățească!

2236
Vitezomanii au pus stăpânire pe șoselele din țara noastră, iar măsurile luate de autorități până în prezent nu par să fie eficiente. Drept dovadă, în primele opt luni din 2022, au murit 1.029 de persoane în accidente rutiere, dintre care 201 persoane în incidente produse din cauza vitezei. Prin urmare, se are în vedere o nouă modificare a Codului Rutier, care-i vizează pe șoferii care vor depăși limita legală cu mai mult de 100 km/oră. Intenția exprimată într-un proiect aflat în prezent în atenția parlamentarilor este ca vitezomanilor să le fie reținute permisul auto și certificatul de înmatriculare pentru șase luni, iar ulterior, dacă repetă fapta, să le fie confiscată și mașina.

Cea mai recentă modificare a Codului Rutier, în sensul înăspririi sancțiunilor aplicate celor care încalcă regulile din trafic, a avut loc la începutul lui 2022. Una dintre noile prevederi, intrată în vigoare pe 27 februarie 2022, stipulează că șoferii care depășesc cu peste 70 km/oră limita legală riscă amenzi încadrate în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 de puncte amendă), adică între 1.305 și 2.900 lei, și permisul auto suspendat pentru 120 de zile. Măsura nu a fost destul de înspăimântătoare însă, căci, potrivit unei statistici realizate de Poliția Română și expuse în motivația unui nou proiect legislativ de modificare a OUG 195/2002 (Codul Rutier), „de la data intrării în vigoare a OG nr. 1/2022, respectiv 27 februarie, şi până la data de 30 august 2022, au fost peste 3.440 de conducători auto care au depăşit cu peste 70 km/h limita de viteză legală, iar numărul de accidente din cauza nerespectării regimului legal de viteză a fost foarte mare, fiind prima cauză a producerii accidentelor rutiere grave”.

Noul proiect legislativ este semnat de zeci de parlamentari, de la PNL, PSD, UDMR, USR și neafiliați, printre care îi amintim pe parlamentarii constănțeni Mircea Banias, Bogdan Bola, Marian Crușoveanu, Bogdan Huțucă, Lucian Lungoci, Cristina Rizea, Marius Horia Țuțuianu.



Măsură menită să-i determine pe șoferi să se gândească de două ori înainte de a accelera


„Fiecare conducător auto trebuie să conştientizeze că rezultatele acţiunii sale de a conduce cu viteză de peste 100 km/h faţă de normele în vigoare nu vor avea consecinţe numai asupra sa, ci pot avea consecinţe şi asupra familiei sale. De asemenea, foarte mulţi conducători auto nu realizează amploarea gravităţii consecinţelor la care se expun în cazul unui impact la viteză ridicată, acestea mărindu-se în mod proporţional cu viteza. O viteză chiar şi cu câţiva km/h mai mică poate face diferenţa dintre evitarea sau nu a unui accident ori dintre viață și moarte. Deoarece caracteristicile tehnicii auto s-au schimbat foarte mult în ultimii ani, în sensul că pot avea viteze de peste 200 km/h şi într-un timp foarte scurt, este necesară crearea unei noi trepte în aplicarea sancţiunilor, respectiv depăşirea cu peste 100 km/h a limitei legale de viteză”, se arată în motivația proiectului legislativ.

„De aceea am propus, prin acest proiect de lege, în primă fază reţinerea permisului de conducere şi a certificatului de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului pentru 6 luni. Dacă reţinerea permisului va avea efect doar asupra persoanei în cauză, reţinerea certificatului de înmatriculare al autovehiculului va avea efect asupra întregii familii a conducătorului auto prin nefolosirea acestuia şi astfel conducătorul auto se va gândi «mult mai mult» dacă să conducă autovehiculul cu viteză de peste 100 km/h faţă de normele în vigoare.

De asemenea, ca măsură suplimentară, dacă conducătorul auto repetă aceeaşi faptă într-un interval de 6 luni, perioada de suspendare a permisului auto se va prelungi de drept cu 30 de zile. O altă măsură suplimentară de conştientizare a gravităţii faptei care ar trebui să-l facă pe conducătorul auto să se gândească de două ori înainte de a circula cu un autovehicul care are certificatul de înmatriculare/ înregistrare suspendat este aceea de a confisca autovehiculul care va fi identificat în trafic în perioada de suspendare a certificatului. Confiscarea autovehiculului pentru viteză excesivă este o sancţiune care se aplică în Olanda şi Marea Britanie”, au mai argumentat parlamentarii inițiatori.

Proiectul a fost depus în atenția Senatului, iar într-o primă etapă a fost trimis spre avizare către Consiliul Economic și Social, Consiliul Legislativ și pentru punct de vedere la Guvern. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.3409 secunde