Șofer de TIR depistat de polițiștii de frontieră conducând sub influența băuturilor alcoolice

301
Șofer de TIR depistat de polițiștii de frontieră conducând sub influența băuturilor alcoolice - x-sofer-beat-1693213898.jpg

Articole de la același autor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au depistat, pe sensul de intrare în țară, un cetățean bulgar, la volanul unui camion, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Vineri, 25 august, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat controlul specific de intrare în țară asupra unui camion înmatriculat în Bulgaria, condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 52 de ani. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul unui echipaj de poliție din cadrul I.P.J. Constanța, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Mangalia pentru prelevare de probe biologice de sânge. În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5111 secunde