Sorin Calafus vrea să fie decan al Baroului Constanța

2533
3 min citire
Sorin Calafus vrea să fie decan al Baroului Constanța - 63b21ecde378b39b56429e22e6b58fc4.jpg
La începutul lunii aprilie, avocații constănțeni își vor alege un nou decan, precum și un alt consiliu de conducere. Prin urmare, vom asista la o lună întreagă de "campanie electorală", în care fiecare candidat are timp să promoveze
proiectele prin care vrea să "revoluționeze" profesia de avocat și să-și adune susținători.
Cei care optează pentru una din funcțiile de conducere ale Baroului Constanța - decan, consilier, membri ai comisiei de cenzori ori ai comisiei de disciplină - trebuie să-și depună candidaturile până cel târziu la data de 2 martie.
"Cu 30 de zile înainte de data Adunării Generale Elective, avocații care doresc să candideze pentru funcția de Decan sau pentru una dintre celelalte funcții ale Baroului sau ale Uniunii Naționale a Barourilor din România sunt obligați să își depună candidatura", se precizează în regulamentul Adunării Generale Elective.
Pentru că așa scrie la carte, avocații din Baroul Constanța care și-au arătat interesul, până în prezent, să candideze pentru funcția de decan, se află unul singur. Este vorba de Sorin Calafus, care se prezintă ca având "37 de ani de profesie continuă".
Pentru funcția de consilier, și-au depus, de asemenea, candidaturile aproximativ 15 persoane, printre care și avocatul Cătălin Filișan.
"Baroul Constanța are nevoie de un bun manager!"
Singurul candidat, până acum, la funcția de decan al Baroului Constanța, Sorin Calafus, ne-a declarat: "M-am preocupat până acum de pregătirea profesională, fiind doctor conferențiar, arbitru la Camera de Comerț, mediator… A venit momentul să mă vadă oamenii «în carne și oase»!
În ultima vreme am intrat mai mult în procese la Bruxelles și București și am dat consultații juridice prin asociația mea de avocați.
Consider că acum am tot timpul din lume să fac managementul Baroului Constanța!"
Sorin Calafus recunoaște că vrea să revoluționeze profesia de avocat și să determine schimbări în bine în cadrul acesteia.
"M-am săturat să mi se închidă, ca avocat, ușa-n nas! Tocmai de aceea, consider că e nevoie de o reformă administrativă în cadrul baroului.
Voi face tot ce e necesar, din punct de vedere uman și legal, pentru a crește prestigiul profesiei de avocat. De asemenea, voi lansa o serie de proiecte care vor fi tot ce se poate mai bun pentru avocații tineri. Totodată, voi avea în vedere renașterea tradiției profesiei pe care o reprezint. Este timpul ca avocații constănțeni să aibă parte de un bun manager!", a declarat Sorin Calafus.
Condițiile de eligibilitate
Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească cei care candidează la funcția de decan sunt: să fie avocat definitiv cu o vechime neîntreruptă în profesie de cel puțin 10 ani, dintre care ultimii cinci ani în Baroul Constanța; să nu fi fost colaborator al fostei Securități; să aibă o pregătire profesională deosebită; să aibă o reputație neștirbită.
Pentru funcția de consilier, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie avocat definitiv cu o vechime neîntreruptă în profesie de cel puțin opt ani, dintre care ultimii cinci ani în Baroul Constanța; să nu fi fost colaborator al fostei Securități; să aibă o pregătire profesională deosebită; să aibă o reputație neștirbită.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 26 Ianuarie 2011
Stire din Politică-Administrație : 2 în 1 la PDL Constanța
Pagina a fost generata in 0.0375 secunde