Trebuie să trecem pe la doctor pentru a ne prelungi permisul de conducere

1351
1
< 1 min citire
De pe 19 ianuarie, orice șo-fer care dorește să își prelungească permisul de conducere trebuie să treacă pe la doctor pentru a face analize și controale medicale. Însă constăn-țenii, speriați de această veste, s-au înghesuit încă de la sfârșitul anului trecut ca să își prelungească permisul fără să fie obligați să viziteze doctorul, chiar dacă unii mai aveau până și un an de zile până când expira. Fișa medicală va fi obli-gatorie la preschimbare, indiferent când intervine. Apoi, dacă permisul este înlocuit înainte de termen, noul document va avea valabilitatea celui vechi. Pentru șoferii profesioniști, avizele medicale vor fi luate obligatoriu o dată la cinci ani, și nu la 10 cum se întâmplă în cazul șoferilor amatori. Așa că șoferii con-stănțeni, majoritatea de vârste înaintate, au vrut să mai obțină încă 10 ani de liberă circulație. Însă acest lucru nu este normal, pentru că nu de puține ori s-au întâmplat cazuri de accidente grave, cauzate de oameni incapabili să conducă: ba cu vedere proastă, ba cu grave probleme psihice. 

Comentează știrea

baciu
5 ianuarie 2013
Unde dai si unde crapa...

Traiasca guvernul ANTENA 3!!!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 15 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Care sunt bolile incompatibile cu șofatul
Pagina a fost generata in 0.0334 secunde