UPDATE. Descinderi la Constanța. Firme din domeniul jocurilor de noroc, acuzate de evaziune și spălare de bani

805
UPDATE. Descinderi la Constanța. Firme din domeniul jocurilor de noroc, acuzate de evaziune și spălare de bani - descinderi-1478711685.jpg

Articole de la același autor

UPDATE - Aproape 500.000 de lei, peste 100.000 de euro, 500 de USD, 2.180 de dolari canadieni, 120 de lire sterline, 596.000 de forinți și 320 de kuna croați au fost ridicați de polițiști, în urma celor 313 percheziții efectuate ieri, în 29 de județe și în municipiul București, la persoane și firme din domeniul jocurilor de noroc.


Au fost ridicate aproape 100 de monede de aur și argint și peste 1 kg. de aur, au fost indisponibilizate 77 de aparate de joc neautorizate, iar 8 persoane au fost reținute, față de alte 14 fiind dispusă măsura controlului judiciar, potrivit Poliției Române.


xxx


Acțiune de amploare la nivel național. Ieri dimineață, oamenii legii au descins în forță la mai multe adrese din Constanța și alte 28 de județe, în două dosare penale de evaziune fiscală și spălare de bani.


Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat 313 percheziții dintre care trei în Constanța, iar restul în București și alte 28 de județe. Bilanțul este remarcabil: 24 de mandate de aducere puse în aplicare.


Activitățile s-au desfășurat la sediile și punctele de lucru a 16 firme și la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor.


Potrivit oamenilor legii care au făcut cercetări în acest caz, "începând cu anul 2013, persoanele în cauză ar fi creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului de stat, prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor obținute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc."


Astfel, veniturile obținute din exploatarea jocurilor de noroc în săli deschise pe raza localităților ar fi fost diminuate prin intervenții directe asupra mecanis-melor ori sistemelor de contorizare ale aparatelor electronice.


Țepele, plănuite în detaliu


"Principalele modalități concrete utilizate pentru falsificarea mecanismelor sau sistemelor de contorizare ale terminalelor de jocuri de noroc electronice utilizate de persoanele cercetate constau în modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor de tip EEPROM, amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc; modificarea controlului mecanic de ieșire, metodă ce nu necesită intervenția fizică în aparat și scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câștig - prin instalarea unor dispozitive artizanale numite frâne care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câștiguri mari (JACKPOT)", potrivit unei informări a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ulterior, sumelor neînregistrate în evidențele contabile le-ar fi fost atribuită o proveniență aparent legală, fiind reintroduse în circuitul economic ca "împrumut asociat" pentru extinderea activităților în domeniul jocurilor de noroc.
Polițiștii au pus în aplicare 24 de mandate de aducere, fiind vizate persoane cu vârste cuprinse între 30 și 52 de ani.
Totodată, au fost efectuate controale la un număr de 142 de puncte de lucru ale unei societăți având același obiect de activitate cu cele care fac obiectul perchezițiilor.
În acest caz, procurorii au beneficiat și de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, al Jandarmeriei Române, dar și al IPJ Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5345 secunde