URMĂRIRE pe STRĂZILE Constanței: un șofer beat a încercat să scape de Poliție!
Articole de la același autor
În noaptea de miercuri spre joi, 18 spre 19 mai, în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire unui conducător auto, care circula cu autoturismul pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța. Întrucât acesta nu a oprit la semnalele regulamentare, poliţiştii rutieri au pornit în urmărirea lui, pe bulevardul Tomis, moment în care acesta ar fi făcut schimb de locuri cu pasagerul din dreapta.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul, de 24 de ani, care s-a aflat inițial la volanul vehiculului, avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Totodată, pasagerul din dreapta, de 30 de ani, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice.
Pe numele celor doi bărbați au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Top articole din Eveniment
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 09 Mai 2022
Luni, 02 Mai 2022
Luni, 02 Mai 2022
Sâmbătă, 30 Aprilie 2022
Vineri, 29 Aprilie 2022