Arh. Radu Cornescu: "Zona peninsulară este partea identitară a Constanței, este inima acestui oraș"

Din nefericire, din cauza vântului puternic, cele 16 panouri nu au rezistat în picioare până la termenul stabilit și a fost nevoie să fie strânse mai devreme. „În mod normal, această expoziție ar fi trebuit să o fac în lunile iulie-august, dar pentru că au fost evenimentele programate de Primăria Constanța am tot amânat-o”, afirma arh. Radu Cornescu, în preambulul interviului oferit ziarului „Cuget Liber”.

- Fie chiar și în trecere, timp de 10 zile am avut șansa de a cunoaște geneza Pieței Ovidiu…

- Într-un asemenea demers nu poți să te referi numai la Piața Ovidiu, ci la toată zona peninsulară. Piața Ovidiu fără zona peninsulară și, invers, zona peninsulară fără să ții cont de nucleul ei nu prilejuiesc istorisirea, o expoziție. De fapt, sub masca acestui titlu, expoziția spune povestea Constanței, a zonei peninsulare, în care Constanța a existat peste 2500 de ani. Mai apoi, după 1902 a început să se extindă și s-a dus până la bulevardul Mamaia, apoi, în 1925, s-a unit cu celelalte comune - Anadalchioi și Brătianu - și s-a făcut municipiu. Dar chiar și în perioada interbelică și în majoritatea anilor din perioada socialistă, centrul a fost tot aici. Primăria a fost tot în Piața Ovidiu. Toate instituțiile importante au fost în zona peninsulară. După 1960, când s-a desființat vechea gară și s-a făcut acolo Casa Albă, cu Prefectura, Primăria, Consiliul Județean, au început să se mai mute unele instituții mai spre centru, unde mulți spuneau că este Miga. Dar centrul geografic al Constanței nu există în partea aceasta. El este undeva în spatele Gării, în „no man’s land“, acolo unde este o parte a lui Oil Terminal și până la b-dul I.C. Brătianu, unde fiecare a făcut ce-a vrut. Adică o zonă în care abia așteptăm să se facă ceva, să se dezvolte.

Zona peninsulară este partea identitară a Constanței, este inima acestui oraș.

- Vă provoc la un exercițiu de imaginație. Dacă ați fi primarul Constanței, cum ați valorifica, prin turism, istoria acestui loc?

- În primul rând, toate monumentele arheologice cunoscute să fie promovate cu-adevărat. De exemplu, sub hotelul Forum-Continental, fost Ibis, există un amfiteatru și o bazilică episcopală, ruine din ele, care nu se pot vizita, în ciuda faptului că ele sunt luminate, accesibile. Mai este basilica paleo-creștină din curtea Colegiului „Mihai Eminescu” și care are o ușă de fier prin care curge ploaia, iar picturile acelea de mii de ani sunt terminate pentru că n-are grijă nimeni de ele. Apoi poarta mare, de est a Constanței, la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Dragoș Vodă și de aici pornește zidul care duce, bineînțeles, prin subsol până la Turnul Măcelarilor. Nici nu a fost intabulat terenul. Astea sunt toate lăsate de izbeliște. S-au găsit ruine și sub pavajul de-acum, pe Mircea, la poarta mare și dincolo pe Ferdinand. Poți să faci un marcaj pe bulevard sau pe stradă și să spui că aici se continua zidul…

Apoi, toate casele acestea vechi ar trebui luate la mână, pentru că până la urmă nu trebuie să fie numai monumente istorice. Sunt case istorice vechi care au ornamente, au frumusețea lor. Autenticitatea și identitatea Constanței sunt date de aceste case înșiruite. Nu au pauze între ele, sunt una într-alta. Să faci un ghid. Bineînțeles, să fie educată și populația din peninsulă. Cred că oamenii au conștiința asta, dar nu știu, nu se pricep. Trăiesc în cea mai frumoasă zonă a Constanței. Apoi, la casele acestea frumoase ar trebui să dispară balcoanele închise cu geamuri de autobuz și să existe o uniformizare. Parcă te trezești într-un ghetou nu într-un oraș extraordinar.

Apoi spațiile verzi, care au mai dispărut. Mai nou, au dispărut și trotuarele, din cauza supraaglomerării cu mașini, iar lumea merge pe mijlocul străzii. Au dispărut prea mulți copaci de pe marginea străzilor… s-a pavat și gata.

Toate chestiunile acestea trebuie făcute cu un colectiv de arhitecți, ingineri, ecologiști, luate planurile și transformat orașul într-o perlă. Eu zic că mandatele de primar sunt foarte scurte și, până înțeleg locuitorii, deja îl judecă pe chestiuni de interese.

- Știm că supravegheați șantierul de la Cazinou. În ce stadiu se mai află?

- Au clar termen vara anului 2024. Din păcate, șantierul a scos la iveală alte probleme tehnice și lucrările au fost încetinite. La expertiza inițială, când s-a făcut un calcul economic, nu puteai să dai jos toată tencuiala ca să depistezi toate hibele. Pe de altă parte, există două entități care lucrează la acest proiect. Pe de o parte sunt cei de la Edificia Carpati, dar și Primăria are de făcut rampă de acces, racorduri exterioare, în interior să vadă cum va mobila, sunt sălile de expoziție care și alea trebuie pavoazate…

- La ce proiecte culturale mai lucrați acum?

- Mai am în lucru trei expoziții, toate cu timbru de arhitectură, bugetate de Ordinul Arhitecților din România. În fiecare an se fac proiecte culturale, toate filialele trimit niște proiecte care sunt jurizate, iar eu am câștigat dreptul acesta. Una dintre cele trei expoziții la care lucrez se intitulează „Arhitectură și urbanism în Dobrogea otomană”, pe care o începusem într-un fel. Cea de-a doua expoziție se referă la demolări și realizări arhitecturale în Constanța în timpul socialismului, anii ’60-’70. Și aici vreau să scot la iveală ce a făcut în Mamaia Cezar Lăzărescu, dar ce au făcut și arhitecții de aici. Cea de-a treia expoziție pentru care am termen anul viitor și mă liniștesc (mărturisește zâmbind) se numește „Madonna che scappa in piazza”, având ca subtitlu „Cele două orașe înfrățite Constanța și Sulmona“. Am luat cele două evenimente majore din viața lor: Madonna che scappa in piazza este cea mai mare sărbătoare din Sulmona, iar la noi simetric este Ziua Marinei, din timpul lui Carol I încoace, cu cărți poștale. Bineînțeles că arăt și atmosfera celor două orașe. Sulmona cu atmosfera medievală, mai ales barocă, dincoace cu ce-a mai rămas din atmosfera turcească și ce s-a mai întâmplat în perioada antebelică mai mult. Comun au bineînțeles statuia lui Ovidiu făcută de același Ettore Ferrari.

De asemenea, lucrez la mai multe cărți care urmează expozițiilor.