Marian Becheanu, de aproape trei decenii la ITM: "Inspectorii de muncă nu sunt judecători!"

21821
1

Articole de la același autor

Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, Marian Becheanu, îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei instituţii de 28 de ani, timp în care a ocupat mai multe funcţii şi a știut să facă față tuturor situaţiilor şi provocărilor. Despre ce au însemnat toţi aceşti ani pentru el, despre munca prestată, problemele ITM şi multe altele, citiţi în interviul de mai jos.





-Domnule inspector şef, ce au însemnat acești ani pentru dumneavoastră?

-Pentru mine, au însemnat împlinire. Pot spune că am luat-o de la început, că am construit Inspecția Muncii, alături de alți colegi. Ucenicia mi-am făcut-o cu niște oameni extraordinari, care mi-au insuflat niște idei în care ei credeau și pe care le consider, şi acum, foarte bune. La noi, oamenii nu vin de plăcere. Ei solicită bani, sunt necăjiți, pentru că sunt dați afară sau au alte probleme. Cu toate acestea, ei trebuie să înțeleagă că nu trebuie să aibă niște așteptări exacerbate de la inspectorii de muncă, pentru că ei merg în controale, constată niște lucruri, dar acționează în raport de legislația, pe care trebuie să o respecte. Ei nu sunt judecători, polițiști etc.

-Ce atitudine trebuie să aibă inspectorii de muncă?

-Am discutat demult cu colegii mei și ei știu că pun mare accent pe atitudinea celor care se duc în inspecţii şi pe modul în care desfăşoară activităţile de control. Le-am atras atenţia că toleranţa va fi zero vizavi de ceea ce înseamnă condiţionarea la controale, o atitudine ostentativă faţă de angajatori sau solicitarea de beneficii. Vreau să evit orice fel de discuţii şi le-am transmis că voi încuraja toţi angajatorii care vor reclama astfel de situaţii.



-Sunt contestate amenzile aplicate agenților economici?

-Pe munca fără forme legale avem cele mai multe contestări ale sancțiunilor contravenționale, pentru că există mereu și nemulțumiți. Unii se adresează instanțelor de judecată pentru că vor să scape de amenzi. De exemplu, amenda pentru fiecare persoană depistată că lucrează fără forme legale de angajare este de 20.000 de lei. În 2022, am avut 70 de dosare în care instituția este parte, urmare a plângerilor contravenționale, acțiunilor în contencios administrativ și litigiilor, din care, dacă vorbim doar de procese verbale de contravenție, din 515 procese, 36 au fost contestate. 27 au fost pentru munca nedeclarată, cărora instanța nu le-a dat dreptate.



-Aveți firme la care se repetă aceste situații, adică le amendați și procedează, apoi, la fel?


-De regulă se liniștesc. Nu mai sunt probleme. Anul trecut, în domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM), din 361 de procese verbale de constatare, sancționare a contravențiilor, doar zece au fost contestate. Cuantumul mare al amenzilor îi determină pe agenții economici să încerce să le conteste. Instanța este cea care decide dacă amenda se transformă sau nu în avertisment. Este dreptul lor să facă acest lucru.



-Cu ce probleme se confruntă, la acest moment, ITM Constanța? Aveți deficit de personal?

-Nu cred că există vreo instituție publică fără deficit de personal. La începutul înființării Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța erau 135 de angajați, iar acum avem 72. Avem mașini vechi, insuficiente. Probleme sunt, dar încercăm să ne facem treaba. Din cei 72 de salariați, 26 sunt la corpul de control relații muncă, șase sunt pe muncă nedeclarată și 11 sunt inspectori de muncă. Deci, cam 60% din numărul de persoane existente fac activitate de control, pentru că restul desfășoară și alte activități adiacente. Da, este nevoie de inspectori, în condițiile în care avem 30.000 de angajatori în Constanța. Numai pe SSM avem peste 500 de evenimente care se produc anual, în jur de 60 de accidente de muncă mortale, deci, categoric, avem nevoie de personal.

-Câte firme de plasare a muncii în străinătate există în județul Constanța?

-La acest moment, avem înregistrate 38 de firme, cu dovadă eliberată de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Acestea desfășoară activități de plasare a forței de muncă peste hotare. Acest lucru înseamnă că se află în evidențele noastre, le cunoaștem activitatea și le avem sub control.



-Câți zilieri au fost angajați în ultimii doi ani? Cu se sumă sunt remunerați aceștia?


-La zilieri totul se raportează la salariul minim pe economie. În prezent, suma ce le revine este de aproximativ 18 lei pe oră, care, înmulțită cu opt ore de muncă pe zi, înseamnă 146 de lei zi, minim, pe zi. Angajatorul le poate acorda, însă, și o sumă mai mare, dacă dorește. De asemenea, el este obligat să ne informeze despre numărul de poziții pe care le-a completat zilnic în registrul de evidență a zilierilor. În anul 2021, am avut 962 de zilieri la 229 de beneficiari, iar în 2022, am avut 1.041 zilieri la 231 de beneficiari.



-Ce reclamă constănțenii la ITM? Fac și sesizări mai neobișnuite?

-Desigur, sunt și sesizări care nu țin de competența noastră. Îmi aduc aminte de cineva de la Mangalia care spunea că sunt probleme pe o alee. Deci, clar, în astfel de situații, sesizările sunt redirecționate către instituțiile abilitate. Majoritatea reclamațiilor se referă la neacordarea de salarii, de concedii de odihnă, nerespectarea anumitor clauze din contractul de muncă, neacordarea orelor suplimentare, nerespectarea programului de lucru etc.

-Câte cărți de muncă au rămas neridicate la sediul instituției?

-Inițial, am avut peste 200.000 de astfel de carnete de muncă. Toți titularii acestora au fost notificați și invitați la sediul nostru pentru a le ridica. La sfârșitul anului 2022, mai aveam încă 23.000 de carnete. Din păcate, mulți dintre ei se prezintă la ITM numai atunci când ajung la vârsta pensionării și au nevoie de ele.

-Mai sunt accidente de muncă a căror cercetare nu a fost încă finalizată?

-Da. Unele accidente de muncă mortale nu au, încă, cercetarea finalizată, pentru că nu avem rapoartele medico-legale de necropsie, care, de fapt, stabilesc, fără dubiu, dacă moartea este violentă sau nu și, implicit, caracterul evenimentului. O parte dintre ele au fost trimise la Institutul „Mina Minovici“ pentru probe histopatologice. Pe plan local, explicația pe care am primit-o este că numărul de evenimente, soldate cu deces, pe care le instrumentează colegii de la Constanța este asemănător cu cele de la Iași, Târgu Mureș, Cluj, unde sunt institute de medicină legală. Aici, avem doar un serviciu de medicină legală, care are o anumită dotare, un anumit număr de angajați, care nu fac față. 



Comentează știrea

braniste george
15 august 2023
itm acoperire patroni?

toate firmele de pilotaj lucreaza 24 orex15 zile si ......nici nu sunt platiti si la reclamatii ati sfatuit ca jurnalele de bord (si pontajele0sa fie modificate la 8 ore/zi ,ceea ce patronii au si facut ,oare dezinteresat?

Pagina a fost generata in 0.5489 secunde