Prof. Alexandru Bujeniță, cu regret: "Profesiunea noastră este devalorizată, nu mai are atât de mult prestigiu"

3847
1
Pentru învățământul constănțean și chiar dobrogean, numele profesorului Alexandru Bujeniță are o rezonanță aparte, întrucât a existat o perioadă în care, în ședințele cu directorii unităților de învățământ, acesta era singurul care avea curajul să înfrunte inspectorii generali, reclamând, în plen, problemele întâmpinate.







El a absolvit, în anul 1981, Facultatea de filosofie-istorie și, prin repartiție guvernamentală, a ajuns la Liceul Industrial Hârșova, ca profesor de științe sociale. În urmă cu aproape un deceniu, când i-am luat primul interviu, povestea că este de loc din comuna Topolog, județul Tulcea, la 40 km de Hârșova. „Bunica mea a fost învățătoare, iar bunicul meu preot și veneau foarte des în Hârșova și mă luau cu ei. Am refuzat un post în Eforie Sud, din dorința de a fi mai aproape de ai mei. Sincer să fiu, eu mi-aș fi dorit să predau în Tulcea, pentru că atunci când am terminat facultatea eram căsătorit și aveam și un băiat de un an și două luni”.

Luna aceasta el a împlinit 65 de ani și, spre deosebire de mulți profesori care nu renunță la catedră nici după vârsta de pensionare, prof. Alexandru Bujeniță a decis doar să „cocheteze” cu catedra, câteva ore.

În cele patru decenii dedicate învățământului hârșovean a predat foarte multe discipline: filosofie, economie, sociologie, logică, educație juridică (opțional), educație financiară.

- Din cei 41 de ani de activitate, mai mult de jumătate i-ați petrecut la conducerea Liceului Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova. Câți inspectori generali ați schimbat?

- Da’ cine mai știe? Doamna Olga Duțu, Gheorghe Andrei, Gheorghe Vernic, Marian Sârbu, Paloma Petrescu, Petrică Miu, Răducu Popescu, Sorin Mihai... Am fost director din 1986 până în 2007, exceptând o perioadă de trei luni, după ceea ce a însemnat revoluție sau ce-o fi fost. După care am fost din nou ales de colegii mei, în unanimitate. Cu o condiție: să accepte în funcția de adjunct pe Petcu, care a murit acum trei ani. Dumnezeu să-l ierte! Și am mai fost un an director 2013-2014.

- Apropo de faptul că v-au ales colegii. În opinia dvs., un director este mai legitimat de susținerea unui concurs decât de votul cancelariei unde activează?

- Cred că ar trebui să fie și un concurs, dar să reflecte numirea și din preferințele colegilor, cât de cât. Nu poți să conduci un colectiv atunci când membrii sunt ostili. Mi-amintesc că am stat de vorbă cu un fost inspector care a fost numit director la Colegiul „Mihai Eminescu” și mi-a povestit că nu a putut să stea acolo pentru că nu l-a vrut colectivul. Deși era un om foarte competent și foarte fair-play, a trăit ostilitatea și nu a mai rezistat, simțindu-se nedorit. E adevărat că acum în comisia de interviu există și doi membri din rândul profesorilor unității de învățământ, dar nu au puterea decizională atât de mare precum restul membrilor comisiei.



- După cum lesne se poate observa, nu mai există candidați la funcția de director.

- Pentru că sunt foarte multe schimbări, și nu neapărat în bine. Pe de altă parte, prea se caută succesul facil, mai ales din partea unor tineri. Și atunci când nu reușești foarte rapid să spargi niște bariere ale timpului, dai vina pe școală. Plus că este devalorizată profesiunea noastră, nu mai are atât de mult prestigiu. Bunica îmi povestea că autoritatea morală în sat era reprezentată de preot și învățător. Eu nu spun că nu sunt probleme în învățământ, dar mi se pare greșită această generalizare pripită. Adică să arunci anatema asupra tuturor. Același profesor are ani de învățământ în spate și elevi performeri care au tot respectul, iar alții îl înjură, pentru că nu au înțeles valoarea muncii intelectuale. Am citit în „Dilema” că sociologia a concluzionat acum 70 de ani că, pentru ceea ce se întâmplă și pentru performanțele copiilor, în primul rând responsabili sunt părinții, și nu neapărat școala. De aceea am considerat că trebuie să fiu solidar cu anumite valori, pentru a-mi menține o identitate. Niciodată nu mi-au plăcut oamenii aroganți, care e clar că pe ceilalți îi consideră inferiori. Dar una este să conștientizezi ceea ce ești și ceea ce poți să faci și alta este să te consideri deasupra tuturor și infailibil.

- Credeți că va dispărea vreodată influența politicului din învățământ?

- Greu, pentru că este deja o tradiție. Cred că este o tradiție de dinainte de perioada comunistă, din ce am citit eu. Și pe timpul lui Carol I existau numirile politice pe funcții. Deși n-ar fi normal.

- În cele patru decenii dedicate atâtor generații ați adunat și amintiri frumoase.

- Da, sunt acelea în care mă întâlnesc cu foști elevi care au și ei părul alb, și sunt, la rându-le, părinți, cu copii în Liceul Teoretic „Ioan Cotovu”. M-am întâlnit cu un fost elev stabilit în Canada, care și-a amintit că, deși am petrecut timp liber împreună, chiar și la pescuit... „dar noi v-am respectat întotdeauna. Niciodată nu am depășit anumite limite”. Acesta este un lucru extrem de important. O altă fostă elevă a venit, la începutul unui an școlar, cu un buchet imens de flori și m-a îmbrățișat cu atâta prețuire, pentru a-mi mulțumi că am pregătit-o să intre la facultate. Și nu am făcut meditații cu ea, ci a învățat de la ore. Acesta este unul din momentele pe care nu le voi uita toată viața. Sunt momente de satisfacție atunci când vezi că foști elevi își aduc aminte cu plăcere de tine.

Unul dintre elevii la clasa la care am fost diriginte, acum doi ani, a terminat Academia de Poliție în Polonia și mă vizitează de fiecare dată când vine în Hârșova. Mi se adresează cu „domnule diriginte”. Dar și eu am învățat de la el, pentru că este expert în calculatoare. Și să vă mai spun ceva: eu nu am avut niciun corijent pe vară în toți acești ani. Am reușit să-i determin, nu printr-o indulgență exagerată, să se străduiască să spună ceva când îi ascultam la ore.



- Ce sfat le-ați oferi noilor generații de profesori?

- Să încerce să-și facă meseria dacă au vocație și dacă găsesc plăceri cotidiene în ceea ce fac. Și să nu se comporte ca niște funcționari, prin motivația că recompensa materială este insuficientă. Va veni și asta odată cu experiența. Dar, indiferent de veniturile cuvenite muncii noastre, trebuie să încerce să fie dedicați. Adică în momentul în care intră în sala de clasă, și ești alături de elev, să uiți de toate. Pentru că ei te simt dacă ești preocupat de altceva, că predai uitându-ne pe fereastră. Mai ales la clasele mari, la adolescenți, care consider că sunt mai evoluați, și biologic, și spiritual, decât eram noi, datorită informațiilor pe care le au. Adică un adolescent de 18 ani nu mai este chiar un inocent. 



Comentează știrea

Nec
2 septembrie
Omul de la catedra sfinteste locul

Un cadru didactic de o inalta tinuta morala. I-am admirat integritatea, cu ocazia unei sesiuni de bacalaureat, facand parte din comisia de examinare. Asemenea dascali nu numai ca aduc, dar si emana lumina, la catedra. Felicitari, domnule profesor si director, pentru tot ce ati realizat, intr-o viata de om, acolo, la Harsova!

Pagina a fost generata in 0.2664 secunde