Destăinuirile unei emigrante din Constanța

Cronică de peste Atlantic (XV)

677
Cronică de peste Atlantic (XV) - 71e8ce441d1c42e4ed7cfe6e1a69d644.jpg
Foileton de Gabriela S.

Șapte motive să accepți pe cineva sau ceva așa cum este
Cei doi tineri căsătoriți și angajatul loial pot deveni rapid exploatați de propriile circumstanțe, lăsându-se doborâți de detalii și ridicând stegulețul alb în fața factorilor externi ce le înving scopurile pe termen lung. Sau își pot pune mintea și voința în funcțiune pentru a găsi acea soluție viabilă care-i va ajuta să păstreze ceea ce au, încercând să redreseze anumiți factori nefavorabili, uzând de vechiul și mereu noul proverb: "ce-i în mână nu-i minciună".
Motivele? Sunt doar câteva, însă cruciale:
1. Acea persoană sau serviciu cu care te-ai obișnuit, cărora le cunoști deja aproape fiecare detaliu, sunt dovedite empiric, există deja, le ai fără îndoială. Ce este nou este volatil, cel puțin pentru început, prin definiție;
2. Ce ai și cunoști într-o măsură destul de avansată poți șlefui în timp pentru a obține forma ideală, în comparație cu ceva nou, ce poate ascunde unghiuri radical opuse idealurilor tale sau pentru care, poate, nu ai uneltele necesare. O persoană iubită, care este lângă tine de ceva timp, este ca o carte la care, dacă te uiți atent de fiecare dată și îi recitești paginile precedente, îi mai descoperi câte o mică imperfecțiune, câte un mic secret pe care l-ai trecut cu vederea la prima citire și de care te poți îndrăgosti la fel ca de celelalte. Poți îmbunătăți mult mai ușor aspecte pe care le cunoști bine la un serviciu; poți rezolva o problemă în mai puțin timp și mai simplu dacă ești familiar cu termenii acelei ecuații, dacă înțelegi bine la ce te uiți;
3. Acea persoană de lângă tine sau acel serviciu pe care îl ai sunt deja mai complexe și interesante decât cineva sau ceva nou, dacă ai răbdare să scoți la suprafață tot ceea ce te interesează, chiar dacă procesul este în aparență mai lung și mai anevoios; atunci... răsplata este cu atât mai prețioasă cu cât ai muncit mai mult pentru a o obține.
4. Încrederea este o valoare câștigată numai în timp.
5. Ceea ce apare imperfect în ceva sau cineva nu poate fi reparat sau înlocuit de ceva sau cineva nou. Ce este nou este pur și simplu un set nou de probleme, unele diferite, altele la fel de complicate ca și cele de care fugi.
6. Bobocul tău este gunoiul altuia... Cineva sau ceva nu l-a vrut, motiv pentru care este disponibil pentru tine. Nu ai vrea să afli de ce altcineva l-a aruncat sau nu l-a luat înaintea ta?
7. Ultimul, dar nu cel mai puțin important este (îmi repet în minte din când în când, cât să mă readuc la realitate) un fapt știut de toată lumea, deși unii nu îl admit: nimeni și nimic nu este perfect, orice iluzie ar crea.
Acestea sunt noțiuni simple, însă fundamentale, care ies în relief perpetuu, în orice cultură. Deschise întrebărilor severe ale oricui - român, american, chinez sau de orice altă nație - au un răspuns comun. Dar vor exista întotdeauna exemple care să dovedească o teorie construită pe un pol opus.
Necesitatea schimbării și a noului este și ea indubitabilă. Însă găsim răspunsul suprem numai cu acea capacitate de a preschimba vechiul în nou, de a le împleti într-o armonie numai a noastră, neasemuită, păstrând menirea fiecăruia intactă.
Va urma
(Foiletonul Gabrielei S. poate fi citit în edițiile de week-end și de luni ale ziarului "Cuget Liber")

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 20 Februarie 2010
Stire din Monden : Cronică de peste Atlantic (8)
Sâmbătă, 27 Februarie 2010
Stire din Monden : Cronică de peste Atlantic (X)
Sâmbătă, 13 Martie 2010
Stire din Actual : Cronică de peste Atlantic (XIV)
Sâmbătă, 06 Martie 2010
Stire din Actual : Cronică de peste Atlantic (XII)
Luni, 22 Februarie 2010
Stire din Actual : Cronică de peste Atlantic (IX)
Luni, 15 Februarie 2010
Stire din Actual : Cronică de peste Atlantic (VII)
Sâmbătă, 13 Februarie 2010
Stire din Actual : Cronică de peste Atlantic (VI)
Luni, 08 Februarie 2010
Stire din Actual : Cronică de peste Atlantic (V)
Pagina a fost generata in 0.3432 secunde