Ce planuri are Palaz ca primar pentru Constanța

2010
25
Ce planuri are Palaz ca primar pentru Constanța - palaz-1337529892.jpg

Candidatul UNPR la Primăria Constanța, Claudiu Palaz, și-a prezentat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, programul electoral "Deschide Constanța" pe care îl va aplica dacă va câștiga funcția de primar al municipiului.

În deschidere, Claudiu Palaz a vorbit despre noile sale pliante de campanie din care votanții pot afla 10 dintre realizările sale ca prefect și 10 lucruri concrete pe care le va face ca primar. Candidatul UNPR a explicat faptul că și-a inspirat noul slogan de campanie "Acum ai cu cine!", din discuțiile purtate pe parcursul timpului cu oamenii din Constanța. Aceștia, spune Palaz, i-au declarat de nenumărate ori că nu merg la vot pentru că nu au o alternativă și nu doresc să-l voteze pe edilul în funcție. Mai mult de atâta, Palaz a vorbit și despre al doilea slogan al său "Un singur tur! O singură șansă!", menționând că este important ca locuitorii municipiului să iasă la vot pentru că nu vor mai avea ocazia de a schimba conducerea PSD decât peste patru ani.

"Deschide Constanța"
Revenind la programul electoral, menționăm că acesta este structurat pe 10 puncte și vizează toate categoriile sociale și punctele vulnerabile ale Constanței la momentul actual. Astfel, Palaz are în vedere o serie de modificări pe 10 domenii: infrastructură, social, mediu, administrație, educație, sport, cultură-culte, turism, sănătate și mediul de afaceri.
"Proiectele din programul meu electoral sunt realiste și realizabile. Nu vreau proiecte fantasmagorice care nu ar însemna nimic altceva decât o cheltuire iresponsabilă a banului public. Mă adresez tuturor constănțenilor și vreau ca oamenii să iasă la vot pentru că acum au o alternativă. Au cu cine vota. Mai mult de atât, trebuie să fie conștienți că au o singură șansă! Este un singur tur de scrutin, doar ieșind la vot pot face schimbarea pe care și-o doresc!", a declarat Palaz.
Concret, pe partea de infrastructură, Palaz are în plan, printre altele: să stopeze "mutilarea urbanistică a zonei peninsulare și reabilitarea centrului istoric în integralitatea sa", să reabiliteze simbolurilor orașului precum Cazinoul, faleza, monumentele istorice, siturile arheologice, centrul pietonal Ștefan cel Mare și să asfalteze și consolideze toate străzile și trotuarele care necesită reparații. La acest ultim punct, menționăm ca element prioritar reabilitarea completă a străzii Traian și redarea sa circulației. Capitolul social din program este intitulat "Demnitate pentru toți" și vizează, în primul rând, micșorarea costului gigacaloriei, suplimentarea măsurilor de susținere a pensionarilor, precum și încheierea unor parteneriate cu sanatoriile din județ tot pentru pensionari. Un alt aspect important este soluționarea definitivă a problemei câinilor fără stăpân prin sterilizare.
Pe partea de mediu, Palaz nu va autoriza construcții pe spațiile verzi și va stopa realizarea celor deja demarate, va extinde parcurile și va construi unele noi pe terenurile virane din Constanța.
În plus, administrația Palaz, după cum spune chiar el, va fi caracterizată prin transparență și fermitate prin realizarea de audiențe, reducerea birocrației din Primărie și verificarea modului în care este cheltuit banul public.
Pentru partea de educație și sport, fostul prefect are în vedere finanțarea corespunzătoare a unităților școlare, premierea elevilor cu performanțe deosebite și susținerea echipei de fotbal Farul Constanța, "uitată până în prezent de conducerea pesedistă".
Nici domeniul culturii și cultelor nu a fost uitat. Aici, Palaz dorește să revigoreze mediului cultural constănțean prin preluarea Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" în subordinea Consiliului Local, reînființarea filarmonicii "Marea Neagră" și relansarea publicației culturale "Tomis".
"Am în vedere o serie de proiecte care vor aduce turiști 12 luni, nu doar două luni. La Constanța se pot face mult mai multe lucruri, nu doar turism de week-end bazat pe cluburi și alte aspecte de genul acesta promovate de administrația Mazăre", spune Palaz referitor la programul său pentru turism.
Ultimele două puncte în platforma candidatului UNPR vizează sănătatea și mediul de afaceri. Cu privire la aceste elemente cheie în buna dezvoltare a orașului, Palaz a ținut să precizeze: "Nu trebuie făcute investiții doar în partea de infrastructură a unui spital, iar serviciile să fie la prețuri greu accesibile pentru oameni și medicii prost plătiți. Trebuie să găsim o modalitate de a ajuta oamenii și medicii, deopotrivă. În ceea ce privește mediul de afaceri, vă spun de pe acum că nu voi promova grupurile de interese ale lui Mazăre și nu vor mai exista licitații aranjate".
Palaz a conchis, menționând: "Sunt un profesionist și pot face treabă. Am făcut ca prefect, voi face și ca primar! Sunt proiecte realiste și realizabile, ancorate în nevoile oamenilor din Constanța".



Comentează știrea

25 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
razbunatorul
21 mai 2012
mazare sa ramana

fratilor eu vreau sa raman mazare ptr ca pe langa faptul ca ma mandresc cu mamaia, chiar e unul din orasele frumoase ale tarii. mai mergeti si in alta parte sa vedti ce mizerie e pe strazi nu mai spun de drumuri. votati radu mazare sa poata continua ce a inceput

profesionistul
21 mai 2012
profesionistul furtului

sa intelegem ca erai profesionist cand ai fost prefect? nu de alta dar nu ai miscat un g=deget ptr noi constantenii. ai avut razboiul tau cu mazare. mai bn incercai sa faci si tu ceva ptr oras. ai avut sansa ta. lasa ne cu minciunile tale

antimazare
21 mai 2012
palaz primar

pana acum alaz e singurul care s-a pus cu mazare si e singurul contracandidat serios. Constanta are nevoie de cineva care chiar vrea sa faca treaba, nu de unul care se plimba prin tarile calde si il doare in cot de fraierii care l-au ales!

PALAZ PRIMAR
21 mai 2012
PALAZ PRIMAR

Ce il tot laudati mai oameni buni atata pe mazare? ce a mai facut in ultimii ani? voi nu vedeti ca orasul e JALNIC? cum vine o ploaie cum ne inundam? ce a facut in afara de cluburi? vi se pare ca mamaia este o statiune extraordinara? NU ESTE! mergeti la prietenii nostri bulgari sa vedeti ce statiuni au ei, si la preturi mult mult mult mai mici! terminati-va cu mazare, s-a saturat lumea de el si de puii si uleiu pe care il da pensionarilor. CONSTANTA NU ESTE UN ORAS DE PENSIONARI! mazare sus, mazare jos... nu inteleg ce a facut atat de extraordinar incat sa mai merite votat inca o data... fiti seriosi...

esti nebun
21 mai 2012
esti nebun

mai oameni buni.... omul a scapat constanta de toate magazinele de vise care nenoroceau din ce in ce mai multi tineri .. a salvat cazinoul .. ce vreti sa faca daca nu este lasat ... va este usor sa stati in fata calculatorului sa comentati dar daca nu este lasat ce ati vrea sa faca mai mult ..

Răspuns la: profesionistul furtului
Adăugat de : profesionistul, 21 mai 2012
sa intelegem ca erai profesionist cand ai fost prefect? nu de alta dar nu ai miscat un g=deget ptr noi constantenii. ai avut razboiul tau cu mazare...
tu esti si mai nebun
21 mai 2012
tu esti si mai nebun

du-te la bulgari sa vezi ce statiuni au si dupa aia vorbeste... mamaia ti se pare misto? inseamna ca nu ai iesit din constanta, du-te la bulgari frate sa vezi ce-i acol .. PARADIS

Răspuns la: mazare sa ramana
Adăugat de : razbunatorul, 21 mai 2012
fratilor eu vreau sa raman mazare ptr ca pe langa faptul ca ma mandresc cu mamaia, chiar e unul din orasele frumoase ale tarii. mai mergeti si in...
Pro Palaz
21 mai 2012
Eu votez Palaz

Dintre toti candidatii, Palaz este cel mai capabil si serios pentru orasul asta. Ceilalti sunt HAHALERE, in frunte cu Mazare si Chiru.

...
21 mai 2012
si eu!

era unul din orasele frumoase, inainte de mazare, omul asta trebuie oprit inainte sa distruga tot... de acord, palaz primar!

varro
21 mai 2012
palaz si chiru

a-i compara pe palaz cu chiru este ca si cum ai vorbi despre mercedes si lastun. mercedesul fiind palaz, desigur...

web
22 mai 2012
miliardele lui nicusor

si cum ramane cu miliardele cheltuite de nicusor pentru referendumul de salvare a judetului ????

25 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Vineri, 18 Mai 2012
Stire din Politică-Administrație : "Mazăre e disperat"
Pagina a fost generata in 1.4755 secunde