Ciolacu, despre taxa de solidaritate: "Avem opinii divergente"

126
Ciolacu, despre taxa de solidaritate:
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că liderii coaliției nu s-au înțeles încă pe modificările Codului Fiscal, urmând ca deciziile să fie luate săptămâna viitoare, iar guvernul să dea o ordonanță până la 1 iulie. În privința taxei pentru educație și sănătate, prin care social democrații ar vrea să taxeze marile companii, Ciolacu a spus că în coaliție sunt opinii divergente. Liderul PSD afirmă că în privința deducerilor, măsurile trebuie să se încadreze în suma de 3 miliarde de lei.


„Am avut o ședință de coaliție cum avem în fiecare săptămână, a fost o ședință tehnică și aplicată cu mai mulți invitați din administrația centrală, pentru a face agenda de decizii de săptămâna următoare. Categoric, până la data de 1 iulie, ordonanța va fi dată. Ministrul de Finanțe, șeful ANAF au discuții cu partenerii sociali, pe urmă se iau decizii. Să fie discuții, nu decizii luate în anumite birouri. Aflăm realitățile, ce ne permitem, de unde atragem resurse, pe urmă avem discuții cu partenerii sociali, și pe urmă luăm decizii”, a declarat liderul PSD.


Întrebat despre deducerile pe care guvernul le pregătește, existând în discuție mai multe variante, printre care impozit zero pentru salariul minim sau deduceri fiscale pentru cei cu salariile sub 6.000 de lei, printre care deduceri pentru afterschool sau pensii private, Marcel Ciolacu a declarat că toate aceste măsuri trebuie să se încadreze în suma de trei miliarde de lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4749 secunde