Marcel Ciolacu, despre creşterea salariilor: "Nu este o pomană, este un drept al acestor oameni"

223
1
Marcel Ciolacu, despre creşterea salariilor:
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a afirmat, miercuri, că proiectele adoptate în Camera Deputaţilor privind majorările salariale nu reprezintă o pomană, menţionând că în acest fel se acordă un drept salariaţilor şi că în coaliţie s-a hotărât să fie o creştere pentru cei care gestionează fonduri europene, în funcţie de performanţă, prin ordin al ministrului.

„În primul rând, există o lege, Legea 153, la care s-a prorogat termenul de intrare în aplicare de vreo doi ani, din câte ştiu eu. La sănătate şi la profesori s-a aprobat în avans o pătrime şi acum a venit ultima pătrime din Legea 153. Deci, până la urmă, nu este o majorare, este o lege care se pune în aplicare. Şi nu este o pomană, este un drept al acestor oameni, conform Legii 153”, a declarat Ciolacu.

El a explicat şi necesitatea adoptării proiectului prin care se majorează salariile la Ministerul Transporturilor şi Ministerul Culturii.

„Existau două ministere - Ministerul Transporturilor şi Ministerul Culturii - care nu aveau acest 15%. Ce s-a întâmplat? Angajaţii de CNAIR - la CNAIR fiind cele mai multe investiţii pe infrastructură mare - s-au mutat la CNI, din cauza veniturilor mici de la Transporturi, veniturilor mai mari la Dezvoltare. Deci, depopulam zona unde aveam cel mai mare interes, ca stat român, respectiv la fonduri europene şi la infrastructură mare, şi populam o zonă de investiţii din bugetul de stat. Era total anormal, şi aici domnul Grindeanu a venit şi a explicat. La Cultură, nu vreau să vă spun ce salarii sunt în Ministerul Culturii, vă rog frumos să vă interesaţi ca să vedeţi că a fost corect. Şi s-a mai venit la Ministerul Sănătăţi pe zona de PNRR şi fonduri europene. Noi, în coaliţie, am hotărât foarte clar să fie o creştere pentru cei care gestionează fonduri europene, în funcţie de performanţă, prin ordin al fiecărui minister”, a adăugat Marcel Ciolacu.



Comentează știrea

Constantin
3 iunie 2022
erorile celor ce se substituie neamului

Ba este o pomana! Toți cei care ii plătesc (angajatii din domeniul privat) și care asigura fondurile pentru ei sunt mai prost plătiți (ca în orice colonie) !!!

Pagina a fost generata in 0.5555 secunde