CJC, planuri pentru achiziționarea unor microbuze școlare ecologice, cu finanțare prin PNRR

546
CJC, planuri pentru achiziționarea unor microbuze școlare ecologice, cu finanțare prin PNRR - cjc-microbuze-1685124367.jpg

Articole de la același autor

Consilierii județeni sunt convocați în ședință ordinară, marți, 30 mai. Pe ordinea de zi se regăsesc 22 de proiecte de hotărâre, printre care și proiectul care vizează „Dotarea cu microbuze electrice pentru elevi a unităților de învățământ preuniversitar care funcționează în localitățile eligibile de pe raza Județului Constanța” și a cheltuielilor aferente.

Valoarea totală a proiectului este de 30.172.560 lei, fără TVA, respectiv 6.097.560,97 de euro, alocare financiară maximă stabilită prin Ghidul Solicitantului.

Proiectul urmează să fie depus spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta 15 – Educație, Pilonul VI: Politici pentru noua generație, Reforma 6: Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar. Investiția 10: dezvoltarea rețelei de școli verzi, apelul de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”.

Obiectivul acestui proiect vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, prin achiziționarea de microbuze școlare ,,verzi “, ecologice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus.

Astfel se dorește crearea unei infrastructuri moderne pentru elevii unităților de învățământ preuniversitar eligibile din județul Constanța.

Depunerea proiectului se poate face după adoptarea formei finale a Ghidului solicitantului. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6576 secunde