Comuna Mihail Kogălniceanu se pregătește de sărbătoare

150
Comuna Mihail Kogălniceanu  se pregătește de sărbătoare - comunamihailkogalniceanusepregat-1409845069.jpg

Articole de la același autor

Primăria și Consiliul Local Mihail Kogălniceanu organizează, duminică, începând cu ora 12.00, cea de a treia ediție a "Zilei comunei Mihail Kogălniceanu", în parcul central din localitate.

"Această zi nu a fost aleasă întâmplător, întrucât marele istoric Mihail Kogălniceanu s-a născut la data de 6 septembrie 1817. Acesta este și motivul pentru care manifestările vor debuta cu momente artistice pregătite de ansambluri și soliști din Mihail Kogălniceanu, Ovidiu, Mangalia, Medgidia, Alexandria, Siliștea, Castelu, Independența, Constanța și din Republica Moldova", a spus primarul localității Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu.

Potrivit organizatorilor, edilul se va adresa celor prezenți, după care va fi continuată tradiția începută la prima ediție, prin premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, a veteranilor de război, a elevilor și a cadrelor didactice cu rezultate deosebite, precum și acordarea diplomelor de merit ansamblurilor, soliștilor și sportivilor participanți la eveniment.

Distracția va continua cu recitaluri ale unor artiști consacrați ai scenei românești, cum ar fi Paula Selling, Carmen Rădulescu, An-samblul Teleormanul, Florin Vasilică, Eusebiu Gafița, Denisa Trofin, Elena Plătică, Freddy Camacho, Ana Maria Petre, Jean de la Craiova, Alma, Nikolaos Papadopoulos.

La eveniment, au fost invitați să participe toți reprezentanții administrației publice locale din județ, precum și liderilor partidelor politice. O prezență deosebită va fi Rodica Cucereanu, primarul localității Crihana Veche, și "Ansamblul Crihanenii" din Republica Moldova, localitate cu care comuna Mihail Kogălniceanu s-a înfrățit în data de 31 august 2013.

Evenimentul va fi prezentat de artiștii Freddy Camacho și Ana Maria Petre. Sărbătoarea se va încheia cu un spectaculos foc de artificii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5451 secunde