Consilierii locali din Mangalia, convocaţi în şedinţă ordinară

121
Consilierii locali din Mangalia, convocaţi în şedinţă ordinară - sedintaclmangalia-1656430020.jpg
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a convocat consilierii locali la o şedinţă ordinară, care va avea loc joi, 30 iunie, ora 14:00, prin mijloace electronice. Pe ordinea de zi, sunt înscrise o serie de proiecte de hotărâre cu caracter administrativ, dar și social. Unul dintre acestea se referă la aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru acordarea de facilități fiscale agenţilor economici din Mangalia care au calitatea de contribuabili ai bugetului local și care vor fi scutiți de la plata majorărilor de întârziere şi penalităţilor aferente impozitelor şi taxelor locale. Alt proiect vizează înființarea instituției publice Direcția Creșe Mangalia, în subordinea CL Mangalia. 


In aceeași ședință, vor fi adoptate proiectele care se referă la aprobarea planului de asistență medicală comunitară pentru anul în curs, cel legat de adoptarea unor măsuri de protecție socială pentru vârstnicii orașului, dar și cel cu privire la programul de pensionare numit „Respect" pentru persoanele care se pensionează. Totodată, va fi supus la vot numărul și cuantumul burselor școlare aferente semestrului al II-lea din anul școlar 2021-2022. 


În aceeași ședință, consilierii locali vor supune adoptării aprobarea Regulamentului pentru organizarea și funcționarea activității de transport cu autobuze electrice, dar și proiectul care se referă la predarea către CNI a amplasamentului Casei de Cultură, în vederea modernizării. De asemenea, vor fi supuse aprobării proiectele privind înființarea sistemelor de irigații automatizate, în stațiunea Neptun, și înființarea unui loc de agrement, pe strada Petru Maior. Nu în ultimul rând, în ședința ordinară a CL Mangalia, se vor atribui mai multe terenuri cetățenilor de onoare ai Mangaliei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4525 secunde