Consilierii județeni urmează să aprobe, în cadrul ședinței ordinare de miercuri, un acord de parteneriat între Consiliul Județean Constanța (CJC), Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Municipalitatea Dobrich (Bulgaria-Lead Partner) și Asociația Pro Zoo Dobrich (Bulgaria) pentru implementarea unui proiect european.
Este vorba despre "Sporirea potențialului de dezvoltare prin îmbunătățirea infrastructurii de turism în zona transfrontalieră (POFTIC)", selectat la finanțare din Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.439.492,93 euro. Cofinanțarea de la bugetul de stat este de 13% (187.134,94 de euro), iar contribuția proprie a fiecărui partener reprezintă 2,18% (31.380,94 de euro).
Așa cum se precizează și în proiectul de hotărâre, prin acest acord, vor fi stabilite drepturile și obligațiile părților, modul de realizare a sarcinilor lor și relațiile dintre parteneri, care se aplică în vederea realizării obiectivelor operațiunii.
În expunerea de motive, printre obiectivele urmărite se numără "crearea condițiilor pentru dezvoltarea durabilă a turismului în regiunea transfrontalieră Dobrich-Constanța, contribuind la coeziunea populațiilor, comunităților și economiilor". De asemenea, un alt obiectiv al acestui proiect este "îmbunătățirea structurilor existente de turism cultural în regiunea Dobrich-Constanța, prin reînnoirea, modernizarea și dezvoltarea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din orașul Constanța și a Centrului pentru Protecția Naturii și a Animalelor din orașul Dobrich". La acestea se adaugă și "asigurarea condițiilor pentru dezvoltare economică durabilă în regiunea transfrontalieră Dobrich-Constanța prin inițiative comune menite să diversifice și să promoveze servicii turistice transfrontaliere".