Cristian Radu cere Poliţiei Locale Mangalia sancționarea comercianților care aruncă gunoaie la întâmplare

594
Oraşul Mangalia este curat şi acest lucru se întâmplă şi graţie administraţiei locale.

Primarul Cristian Radu a postat un text pe pagina sa personală de Facebook în care a specificat că există cetăţeni care aruncă gunoaie pe stradă în Mangalia, dar şi cetăţeni care parchează ilegal.

Cristian Radu a solicitat public Poliţiei Locale din Mangalia să intervină în astfel de cazuri.

„În cadrul întâlnirilor zilnice pe care le am cu cetățenii, caut soluții la problemele administrative cu care aceștia se confruntă. În acest timp, colegii mei din primărie lucrează la documentațiile marilor proiecte de infrastructură, prin atragerea fondurilor europene sau guvernamentale. Pe această cale, aș vrea să semnalez câteva situații neplăcute care apar, odată cu venirea verii și implicit a turiștilor. Astfel, în loc să încheie contract cu operatorul de salubrizare, unii comercianți veniți pe litoral, din diferite zone ale țării, preferă să arunce gunoaiele la întâmplare, pe domeniul public sau la ghenele asociațiilor de locatari, care sunt, oricum, supraîncărcate de deșeurile menajere depozitate de turiștii cazați "la negru". Același mod de a face turism aglomerează parcările de reședință și provoacă nemulțumiri locatarilor care plătesc pentru închirierea unui loc de parcare. Am solicitat Poliției Locale să intervină cu promptitudine în astfel de situații pentru sancționarea celor care aruncă gunoaiele la întâmplare sau a celor care parchează în locuri nepermise, blocând traficul rutier sau pietonal”, a spus Cristian Radu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.9506 secunde