Cuget Liber a avut dreptate! Mihai Lupu candidează la șefia CJC din partea PUSL. "Familia mea politică m-a trădat și m-a mințit!"
Articole de la același autor
"Voi candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa din partea PUSL. Am luat această decizie pentru că vreau să continui proiectele începute în judeţul Constanţa. Doctrina acestui partid se apropie de opţiunile mele politice. Avem multe puncte în comun. Familia mea politică m-a trădat și m-a mințit! Cei în care am avut încredere, cei care ar fi trebuit să mă sprijine pentru că împărtășesc aceleași valori și viziune mi-au întors spatele mie și, mai grav, au întors spatele județului Constanța.
Am fost victima unui joc murdar de putere, unde loialitatea și competența au fost sacrificate pe altarul intereselor meschine ale partidelor mari. PNL-ul m-a abandonat pentru că nu am fost o marionetă și nici un yesman, iar PSD-ul a demonstrat că nu s-a schimbat deloc în ultimii ani și face în continuare jocuri pe sub masă în funcție de interese de grup și de moment. Prezentarea candidaților la cârciumă este cea mai bună dovadă că ciolanul este tot ce contează pentru social democrații de la Constanța.
Este revoltător să văd cum politicienii trădează încrederea oamenilor în scopul de a-și urmări propriile interese. Nu mai pot privi pasiv cum jocurile murdare ale politicii locale sunt jucate pe spinarea cetățenilor noștri, ignorându-ne nevoile și aspirațiile.
Mă alătur Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), un partid care îmbrățișează valorile sincerității, integrității și loialității. Împreună cu acești oameni curajoși, am de gând să lupt pentru o administrație responsabilă, transparentă și orientată către binele comunității noastre.
Candidatura mea la alegerile din 9 iunie reprezintă un angajament ferm față de voi, cetățenii județului Constanța. Vom continua proiectele începute și vom accesa noi fonduri pentru dezvoltarea județului cu responsabilitate, pe termen lung.
Schimbăm regulile jocului și să redăm puterea oamenilor! Adevărata putere stă în curajul de a rămâne verticali în fața adversităților și de a ne uni forțele pentru un viitor mai bun!", a declarat Mihai Lupu pentru Cuget Liber.
Florentin Chiforeanu: Avem programe electorale de dezvoltare asemănătoare
De asemenea şi preşedintele Organizației Județene a PUSL Constanţa, Florentin Chiforeanu, a vorbit pentru ziarul nostru despre acest pas.
„A fost o atracţie reciprocă. Avem programe electorale de dezvoltare asemănătoare. Sunt concepte de gândire care pun omul înaintea clasei politice şi înaintea partidului. Bineînţeles că politică fără partid nu se poate, dar noi socotim că omul trebuie să fie în primul rând preţuit. Contează foarte mult realizările partidului. Înainte de toate a fost o atracţie reciprocă. Plecăm de la faptul că suntem umanişti, pragmatici, punem omul în mijlocul lucrurilor şi nu ne ascundem după tradiţii politice. PUSL are nevoie de orice om cu bună intenţie băgat în deviza onoare, demnitate şi curaj. Oricine este binevenit. Cu cât omul respectiv are valoare mai mare în societate, cu atât este mai bine”, a declarat şi Florentin Chiforeanu.
Reamintim faptul că liberalul Mihai Lupu este, la acest moment, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa dar PNL Constanța i-a retras sprijinul politic.
Mihai Lupu a implementat mai multe proiecte din 2020 de când ocupă această funcţie şi până în prezent şi, aşa cum a şi spus, vrea să le ducă la bun sfârşit dar și să dezvolte altele noi.
Vorbim aici despre proiecte legate de infrastructură. Au existat mai multe tronsoane de drum în judeţul Constanţa care au fost asfaltate, astfel încât conducătorii auto să nu mai întâmpine probleme.
Totodată, Mihai Lupu a dezvoltat proiecte şi la capitolul sănătate. De-a lungul timpului pe ordinea de zi a şedinţelor de consiliu judeţean au existat proiecte care vizau Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol” Constanţa, sau Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, toate acestea fiind iniţiate de către actualul preşedinte al CJC.
Faptul că Mihai Lupu s-a alăturat echipei PUSL Constanţa demonstrează că se confundă cu ideologia umanistă pe care o au cei din formaţiune.
Proiectele pe care Lupu le are în dezvoltare şi cu cele pe care le propun cei de la PUSL ar putea schimba la faţă judeţul Constanţa. Acest lucru este posibil numai cu opțiunea electorală a cetățenilor din județul Constanța.