De ce nu-l bate nimeni pe Mazăre?

Sondajul de opinie publicat săptămâna trecută de Cuget Liber creionează o realitate pe cât de cruntă, pe atât de reală. După 12 ani, Constanța nu se poate desprinde de pe orbita unei administrații care a asanat orașul de tot ce înseamnă valoare, identitate și demnitate. Trăim într-un oraș cu un potențial extraordinar, cu oportunități de dezvoltare imense, însă care a ajuns să se sufoce, gâtuit de tentaculele grupărilor de "prieteni" și "afaceriști" cu intrare liberă la Primărie și Consiliul Județean. Constanța a devenit un oraș șters, scufundat în mizerie și kitsch, un oraș în care cetățeanul este vânat de câini și cerșetori. Un oraș în care mașinile circulă pe trotuare iar pietonii sunt izgoniți pe șosea, un oraș în care istoria și arhitectura se opresc la intrarea în cluburile de noapte. Un oraș vechi de mii de ani care mai trăiește doar prin plămânii Mamaiei, și aia grav bolnavă, dacă nu chiar muribundă. Un oraș în care cetățenii nu și-au câștigat încă dreptul de a fi demni în fața unor parveniți falimentari ce acum se scaldă în milioane de euro prin birourile Casei Albe.
Să nu credeți însă că oamenii nu văd sau nu știu aceste lucruri. Să nu credeți că cetățenii acestui oraș sunt mândri de cum arată orașul lor, de postura și impostura primarului și aleșilor locali. Toți știu, toți văd, toți simt. Dar nimeni nu face nimic. De ce? Pentru că dincolo de Mazăre nu mai există nimic. Alternativa la Constanța nu există. Nu pentru că ar fi primarul imbatabil ci pentru că, în primul rând, nimeni nu și-a dorit și nu își dorește să facă altfel lucrurile. Candidați s-au adunat cu noianul de-a lungul timpului, maculatură însă pentru statisticile electorale. Oameni care au încercat să-și negocieze afaceri, funcții sau alte avantaje aciuați pe spatele unui buletin de vot, fără vreo legătură cu omul de rând. Indivizi care se reinventează o dată la patru ani pentru a mai bifa o candidatură în CV-ul lor.
Acum avem o pleiadă liberală de metafore și epitete în coada unui Mazăre tot mai bronzat, un partid istoric ce muncește doar la propriile interese și avantaje locale. Oameni pe care nu demult îi catalogau în fel și chip, de la mafioți la infractori, sunt acum perlele democrației constănțene.
De cealaltă parte, vedem un PDL anemic, ce se luptă mai degrabă cu propriile boli și metehne, fără să poată ține nici măcar capul drept. Un PDL adjudecat peste noapte de un Chiru fără forța, influența și posibilitățile de a insufla propriului partid măcar încrederea că se poate. Cu o notorietate sub 45%, fără vreun sprijin de la centru, cu piedici, cu trădători și uneltitori aflați în simbrie la PSD și tone de moloz în propriul partid, Chiru rămâne doar o intenție. E imposibil să iasă la o luptă cu Mazăre când proprii oameni sunt primii care ori dau bir cu fugiții ori au pumnalul trădării pregătit, așteptând momentul să-l înfigă pe la spate.
În aceste condiții, constănțeanul se întoarce în timp, îmbrăcând haina cetățeanului turmentat și reluând o problematică parcă mai actuală ca niciodată: "eu alegător, (…) eu pentru cine votez?".